Editorial Cătălin Parfene: Copiii nimănui

Situația se cunoaște: mulți juniori pleacă de la vârste fragede din România la echipe din străinătate, unde posibilitățile de afirmare sunt mai mari și unde condițiile de pregătire sunt mai bune. Astfel, de multe ori oficialii FRF află din presă despre Dumitru Nicolau, un atacant cu origini românești de la Empoli care acum joacă la naționala de juniori a Italiei, despre Bogdan Dinu Moldovan și Alexandru Maxim, jucători de la Espanyol Barcelona care au fost solicitați să evolueze pentru reprezentativa Spaniei, despre Cristi Ponde, un puști de la Sporting Lisabona care se pregătește și el să joace la naționala Portugaliei. Alegerile lor nu sunt deloc întâmplătoare, deși primul impuls e să dai în acești copii cu pietre pentru că și-au renegat obârșia. Dar dacă au făcut sau vor face asta, motivele țin de ignoranța oficialilor noștri. Poate că într-adevăr este dificil să monitorizezi jucătorii plecați afară încă de la 14-15 ani, însă cu siguranță nu este imposibil. E simplu să le critici tinerilor jucători opțiunile pentru țările de adopție și tot simplu e să îndrepți acuzele spre FRF. Cred că ignoranța este ușor de lepădat pentru a face loc interesului, mai ales acum, când se poate spune că fotbalul românesc, la nivel de reprezentative naționale, este în criză. De-abia după ce toate soluțiile vor fi încercate, un selecționer ar avea tot dreptul de pe lume să vină și să spună încă o dată: „Aceasta este aria noastră de selecție, nu avem ce face".