„E și fiul lui Gică Hagi”. Cum l-a numit șeful lui Ianis Hagi pe „Rege”

Gigi Grigorescu
„E și fiul lui Gică Hagi”. Cum l-a numit șeful lui Ianis Hagi pe „Rege”
Foto: Alanyaspor

Ianis Hagi a semnat cu Alanyaspor și a făcut, deja, prima ședință de pregătire, iar președintele grupării a făcut o caracterizare lui și tatălui lui.

Hasan Cavusoglu a fost alături de Ianis Hagi la prezentarea oficială, spunând despre român că este fiul una dintre cele mai mari legende ale fotbalului care au onorat vreodată Turcia.

Ce a spus președintele lui Alanyaspor, despre Gică Hagi, tatăl noului jucător al echipei turce

Ianis Hagi este oficial, din 4 septembrie, jucătorul echipei turce Alanyaspor. El a semnat un contract până în vara lui 2027 și a fost, deja, prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și tatăl lui, marele Gică Hagi.

Hasan Cavusoglu, președintele lui Alanyaspor, este ferm convins că Ianis Hagi va aduce o contribuție semnificativă, deoarece poate evolua pe ambele flancuri și pe diferite poziții.

„Când ne-am întâlnit cu dumneavoastră anterior, v-am spus că transferurile noastre vor continua. Iată că m-am ținut de promisiune și am finalizat o mutare importantă.

Ianis Hagi e un jucător care poate evolua pe ambele flancuri și pe diferite poziții. Credem că va aduce o contribuție semnificativă clubului nostru.

Ca și club, ne punem mari speranțe pentru el. Un motiv în plus: este fiul lui Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari legende ale fotbalului care au onorat vreodată Turcia”, a mai spus primul om al grupării.

Ianis Hagi abia așteaptă să intre pe teren

După 3 etape, Alanyaspor se aglă pe locul 9 în campionatul Turciei. Ianis Hagi, care va purta tricoul cu numărul 14, a efectuat primul antrenament alături de noii lui colegi, imediat după conferința de presă.

„În primul rând, m-am întors acasă, unde m-am născut. Sunt foarte fericit, emoționat. E un pas important pentru mine, sunt plin de încredere. Abia aștept să debutez, am venit aici să reprezint clubul, trebuie să vă mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine. M-am simțit iubit și dorit din prima clipă. Abia aștept să intru pe teren.

Știu că e o mare responsabilitate să reprezint echipa în campionat și să-mi reprezint familia, de asemenea. Înțeleg așteptările, responsabilitățile și moștenirea pe care tatăl meu a lăsat-o aici. Așa cum am spus, abia aștept să joc și să le arăt oamenilor cine sunt.

Sunt foarte fericit să joc aici. În această vară am căutat o echipă care să mă vrea, să ajung într-un loc unde pot să joc la cel mai bun nivel al meu. Asta am găsit aici, începând de la conducere, până la staff, m-au făcut să mă simt dorit, deci abia aștept să încep să joc”, a spus, la rândul lui, Ianis Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]