De ce nu-și revine Neșu:** „Are măduva afectată! S-ar putea reface parțial, în doi, trei ani!”

Alin Popescu, specialist în medicina sportivă și colaborator de șapte ani la Federația Română de Rugby, a vorbit cu ProSport despre starea lui Mihai Neșu (foto). Fostul stelist a fost transferat de la secția de terapie intensivă a spitalului în care se află internat într‑o rezervă obișnuită, jucătorul român putând acum să respire fără ajutorul aparatelor.
Robert ZANFIR
De ce nu-și revine Neșu:** "Are măduva afectată! S-ar putea reface parțial, în doi, trei ani!"

Alin Popescu, specialist în medicina sportivă și colaborator de
șapte ani la Federația Română de Rugby, a vorbit cu ProSport despre
starea lui Mihai Neșu (foto). Fostul stelist a fost transferat de
la secția de terapie intensivă a spitalului în care se află
internat într‑o rezervă obișnuită, jucătorul român putând acum să
respire fără ajutorul aparatelor.

Doctorul lui FC Utrecht, Frank Hellemondt, a anunțat ieri că Mihai
Neșu a fost mutat de la terapie intensivă, însă tot nu-și poate
mișca mâinile și picioarele. „Nu mai era necesar să-l ținem la
terapie intensivă. Starea lui Mihai este stabilă. Încă nu-și poate
mișca mâinile sau picioarele, dar acum poate respira singur și se
poate alimenta fără ajutorul aparatelor”, a spus Hellemondt.

Veștile bune despre Neșu se opresc aici. Alin Popescu, medicul
Federației Române de Rugby, specialist în cazuri similare cu ale
jucătorului lui FC Utrecht, consideră că un simplu edem nu putea
să-l țină atât de mult imobilizat pe Neșu. „Ținând cont de faptul
că nu s-a mișcat până acum deloc, cred că măduva este afectată. Un
simplu edem nu putea să-l țină atât de mult imobilizat”, a declarat
Alin Popescu. „Eu nu știu exact care este situația, unde este
localizată leziunea. Un lucru este clar: măduva este afectată!
Rămâne de văzut gradul de afectare. Dacă este afectată 20 la sută,
poate să-și revină parțial, dar doar cu o recuperare ce durează doi
sau trei ani”, a concluzionat medicul Federației Române de
Rugby.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro