Răsturnare de situație cu transferul lui Ionuț Radu! Inter a semnat actele și și-a dat acordul și fotbalistul: ce s-a întâmplat după ce negocierile s-au finalizat!

Răsturnare de situație cu transferul lui Ionuț Radu! Inter a semnat actele și și-a dat acordul și fotbalistul: ce s-a întâmplat după ce negocierile s-au finalizat!

Portarul român Ionuț Radu (26 de ani) era deja înțeles cu noua echipă și Inter semnase actele, însă mutarea a picat în ultimul moment.

Internaționalul nostru nu a intrat în planurile clubului din Serie A pentru a doua parte a sezonului, astfel că „nerazzurri” au hotărât să îl cedeze din nou, după ce a revenit de la Bournemouth, unde a evoluat sub formă de împrumut.

Acum, totul era stabilit, dar transferul său a picat definitiv, în ultimul moment, dintr-un motiv atipic.

Răsturnare de situație cu transferul lui Ionuț Radu! Inter a semnat actele cu Al-Shabab și și-a dat acordul și fotbalistul: ce s-a întâmplat după ce negocierile s-au finalizat!

Ionuț Radu a fost cedat de Inter la Al-Shabab, însă portarul român nu va mai ajunge la echipa din prima ligă a campionatului Arabiei Saudite, pentru care ar fi trebuit să evolueze, sub formă de împrumut, până la finalul sezonului.

Internaționalul nostru își făcuse deja bagajele și mai aștepta doar sosirea permisului de muncă pentru a se alătura noului club, însă acesta nu a mai venit, iar transferul său a picat.

Perioada de transferuri din Arabia Saudită s-a închis în cursul zilei de miercuri, astfel că portarul în vârstă de 26 de ani nu a mai zburat în Arabia Saudită, potrivit anunțului făcut de jurnalistul Emanuel Roșu, pe contul său de Twitter.

Ionuț Radu a început acest sezon în Premier League, la Bournemouth, însă nu a reușit să se impună în echipa britanicilor. El a fost rezerva lui Neto, astfel că a hotărât, alături de oficialii lui Inter, să își încerce șansa la un alt club, pentru a avea cât mai multe meciuri în teren.

De la startul sezonului în curs, Ionuț Radu a prins numai două meciuri ca titular la Bournemouth, în Premier League. În plus, a mai evoluat în trei partide din EFL Cup.

În cazul în care nu se va găsi o destinație bună pentru el în această iarnă, este posibil ca Ionuț Radu să facă cale întoarsă în Premier League, la Bournemouth.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Ionuț Radu, potrivit Transfermarkt
  • 30.06.2025 este data la care va expira contractul lui Ionuț Radu cu Inter Milano
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania