Philippe Diallo (62 de ani), președintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), a reacționat în presa din Hexagon, după ce s-a vehiculat că Europa ar pune la cale un boicot în masă pentru Cupa Mondială FIFA.
Tot scandalul a izbucnit după ce forul care conduce fotbalul la nivel internațional, în fruntea căruia se află Gianni Infantino (56), a demarat un plan pentru a vinde părți comerciale către privați.
Pe lângă faptul că are de rezolvat un scandal de proporții cu IFAB (International Football Association Board, organismul care stabilește regulile fotbalului la nivel internațional), FIFA este încolțită mai nou și din Europa, după ce s-a aflat că a pus la cale un plan pentru a vinde părțile comerciale către privați.
Pe scurt, forul mondial ar urma să înființeze o nouă societate, sub numele FIFA Forward Enterprise (FEE), pentru a gestion activitățile comerciale și organizarea turneelor, aici fiind inclusă și Cupa Mondială. Miza? FIFA vrea să atragă investitori externi și implicit sume de ordinul miliardelor de euro.
Vestea a generat stupefacție în Europa, iar federațiile s-ar pregăti pentru un boicot în masă în ceea ce privește Cupa Mondială, dacă situația nu se schimbă rapid.
Contactat pentru a oferi o reacție, Philippe Diallo, președintele Federaţiei Franceze de Fotbal a confirmat gravitatea lucrurilor și a spus că a aflat din presă de noul plan al FIFA:
„Am aflat dintr-un comunicat de presă despre un proiect foarte important despre care nu avem nicio informaţie. Şi care ridică multe întrebări, fără ca noi, federaţiile, să fi fost implicate şi fără să dispunem de informaţii concrete pentru a ne pronunţa asupra unor subiecte care sunt, evident, fundamentale pentru viitorul fotbalului”, a răbufnit Philippe Diallo, potrivit France Inter.
Același Philippe Diallo a transmis că urmează să poarte discuții și cu celelalte federații europene, după care, la inițiativa președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, va fi organizată o ședință de urgență.
În cadrul acesteia se va stabili „cum va aborda” UEFA proiectul pus la cale de FIFA.
Și, nu în ultimul rând, președintele Federației Franceze de Fotbal i-a transmis un mesaj și lui Gianni Infantino, șeful FIFA:
„Este necesară o relație mai exigentă în ceea ce priveşte procesul decizional şi orientarea în domeniul fotbalului. Pentru că, din păcate, uneori aflăm despre anumite decizii fără să fi fost implicaţi şi fără să fi putut să ne exprimăm cu adevărat părerea cu privire la aceste orientări.
(n.r. – Referitor la pauzele de hidratare care au stârnit controverse la Cupa Mondială 2026) Nu sunt un fan al acestora, deoarece schimbă natura jocului.
Există aspecte asupra cărora va trebui cu siguranţă să revenim, să discutăm, poate cu privire la procese decizionale ceva mai transparente, în care naţiuni precum Franţa, care este una dintre marile naţiuni ale fotbalului, să fie mai implicate”, a completat liderul FFF.