Până pe 14 iunie nu se joacă fotbal în Serie A. Noua versiune nu mai prevede izolarea jucătorilor timp de 15 zile

Până pe 14 iunie nu se joacă fotbal în Serie A. Noua versiune nu mai prevede izolarea jucătorilor timp de 15 zile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a suspendat oficial, luni, până în data de 14 iunie inclusiv, toate competiţiile sale, ceea ce pare să facă imposibilă posibilitatea reluării sezonului în Serie A, aşa cum dorea liga din această ţară, informează AFP.

Într-un comunicat, FIGC a explicat că s-a pus în conformitate cu dispoziţiile decretului adoptat duminică de şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, în cadrul luptei împotriva coronavirusului. Acest decret prevede, între altele, suspendarea până la 14 iunie a tuturor competiţiilor sportive.

Urmează o întîlnire decisivă cu premierul Conte

Potrivit Federaţiei, această alegere a fost făcută „în aşteptarea unei noi şi dezirabile a autorităţilor competente”, ceea ce sugerează că posibilitatea reluării campionatului pe 13 iunie există încă.

Săptămâna trecută, Lega Serie A, care reuneşte cele 20 de cluburi din prima divizie anunţase că doreşte să reia campionatul întrerupt pe 9 martie, din cauza pandemiei, relatează Agerpres.

În scurt timp este programată o întâlnire între premierul Giuseppe Conte şi liderii federaţiei şi cei ai ai ligii. Comitetul tehnic şi ştiinţific, care consiliază guvernul, trebuie să dea în zilele următoare un aviz cu privire la noul protocol de sănătate propus de lumea fotbalului.

Această nouă versiune, mai puţin strictă decât prima, nu mai prevede o izolare de 15 zile la reluarea antrenamentelor în grup sau carantină colectivă în cazul unui test pozitiv al unui jucător sau membru al personalului.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz