Marius Șumudică revine pe banca tehnnică după mai bine de șase luni. A fost prezentat oficial la noua sa echipă unde va avea un salariu de nabab.
După despărțirea de Rapid, cunoscutul antrenor român a decis să ia o pauză din antrenorat. Totuși, nu a putut sta prea mult departe de teren și revine în Arabia Saudită, acolo unde o va pregăti pe Al-Okhdood cel puțin până în vară. Va încasa un salariu uriaș de 600.000 de euro doar pentru cele patru luni rămase din campionat la care se adaugă un bonus de 150.000 de euro, dacă reușește să îndeplinească obiectivul echipei.
Fostul antrenor de la Rapid se pregătește să se dueleze cu Cristiano Ronaldo, care evoluează pentru Al-Nassr. Marius Șumudică a ajuns la o înțelegere cu Al-Okhdood, formație aflată pe penultimul loc în campionat. Va avea un obiectiv dificil, salvarea echipei de la retrogradare. Are trei puncte de recuperat față de primul loc aflat deasupra liniei roșii și 12 etape în care trebuie să realizeze performanțe peste așteptări pentru a fi sigur că va continua și sezonul viitor la arabi.
Tehnicianul portughez, Paulo Sergio, va fi înlocuit cu Marius Șumudică. Antrenorul român îi va avea în staff pe antrenorii secunzi Cristian Petre, Gabi Mărgărit și Sener Genturk, analistul video Marius Șumudică Jr., preparatorul fizic Ștefan Anghel și antrenorul cu portarii Cornel Cernea.
Potrivit Fanatik, Marius Șumudică va încasa 600.000 de euro, sumă pe care o va împărți cu staff-ul pe care l-a ales pentru această experiență departe de continentul european.
La scurt timp de la anunțul oficial, clubul a postat un clip video cu momente din cariera de antrenor a lui Marius Șumudică, considerat o mare speranță pentru echipă să se salveze de la retrogradare.
🩵
Welcome Mr .. pic.twitter.com/xAL6ne5o7V
— نادي الأخدود السعودي (@ALAKHDOUD) January 5, 2026
Va fi pentru a patra oară când Șumudică antrenează în Arabia Saudită. A condus de două ori Al Shabab (2018-2019 și 2022) și Al Raed (2022-2023). A mai trecut pe la Al-Shaab, din Zona Golfului.
Marius Șumudică va debuta în campionat pe teren propriu cu Al-Ahli, una din candidatele la titlu. Meciul e programat pe 10 ianuarie. Lotul adversarei e cotat la peste 165 de milioane de euro, în timp ce românul are la dispoziție un lot modest chiar și pentru Superliga, cotat la 10 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Singurul avantaj al tehnicianului e că Al-Ahli nu se poate baza pe opt jucători, convocați la Cupa Africii pe Națiuni.