Marius Șumudică va semna un nou angajament, după șapte luni în care a stat șomer în urma despărțirii de Rapid.
Antrenorul român a ajuns la un acord cu Al-Okhdood, penultima clasată în Arabia Saudită, campionat unde tehnicianul român a mai lucrat în trecut.
Marius Șumudică revine pe banca tehnică, după șapte luni în care n-a mai antrenat pe nimeni, de la despărțirea de Rapid de la începutul verii. Antrenorul român s-a înțeles cu Al-Okhdood, penultima clasată din campionatul Arabiei Saudită, echipă care nu a adunat decât 5 puncte după primele 12 etape, scrie Fanatik.
„Șumi” va semna un contract valabil până în vară, iar dacă echipa se salvează de la retrogradare, înțelegerea se va prelungi automat pe încă un sezon.
Dacă nu va interveni ceva neprevăzut, va debuta la Al-Okhdood chiar peste o săptămână, pe 10 ianuarie, când echipa sa va da piept cu Al Ahli, cea care tocmai ce a învins liderul Al-Nassr.
Şumudică şi-a ales deja staff-ul, acesta fiind format din secunzii Cristian Petre, Gabi Mărgărit și Sener Genturk, analistul video Marius Șumudică Jr., preparatorul fizic Ștefan Anghel și de antrenorul cu portarii Cornel Cernea.
La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Marius Șumudică se lăuda că s-a înțeles verbal cu oficialii echipei chineze de primă ligă Yunnan Yukun, acolo unde evoluează și fotbaliștii români Alexandru Ioniță și Andrei Burcă, însă mutarea nu s-a mai materializat.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FMarius-Sumudica-a-propus-un-transfer-la-CFR-Cluj-in-direct.-%E2%80%9ELuati-l-1400x692.jpg)
Foto: Sport Pictures
Presa arabă confirmă faptul că antrenorul român s-a înțeles cu penultima clasată din prima ligă saudită, obiectivul fiind unul clar. rederesarea echipei cât mai rapid și salavarea de la retrogradare.
„Conducerea clubului Al-Okhdood a ajuns la o înțelegere cu românul Marius Șumudică pentru a prelua sarcina de a antrena echipa până la sfârșitul sezonului curent, într-o mișcare menită să corecteze cursul după scăderea semnificativă a rezultatelor”, a scris aawsat.com.
Șumudică le-a mai antrenat în cariera sa pe Rapid, Gaziantep, Al Raed, Al Shabab, Malatyaspor, CFR Cluj, Rizespor, Kayserispor, Concordia Chiajna, „U” Cluj, FC Vaslui, FC Brașov, Astra, Kavala, Gloria Bistrița, Farul, Progresul, Inter Gaz și Rocar.