LIVE BLOG | PAOK – AEK, meci suspendat. Prima decizie oficială a fost luată la două ore de la întreruperea meciului! Varela a marcat, dar golul a fost anulat și a început haosul, iar patronul lui PAOK a intrat înarmat pe gazon. Filmul unei noi seri nebune în fotbalul grec

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Meciul PAOK – AEK Atena a fost întrerupt în minutul 90, la scurt timp după ce lui Fernando Varela i-a fost anulat un gol marcat cu capul, după un corner, pe motiv de ofsaid la brazilianul Mauricio (Vezi video aici).
  • Imediat după anularea golului, situația a degenerat, iar Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, a intrat pe teren înarmat cu un pistol și însoțit de bodyguarzi pentru a-i cere socoteală arbitrului (vezi detalii aici).
  • Deși jucătorii lui PAOK au rămas pe gazon și au încercat să-i convingă pe rivalii de la AEK să continue meciul, toți cei 22 de fotbaliști au fost trimiși la vestiare, acolo unde a mers și brigada de arbitri.
  • După două ore de incertitudine, oficialii au anunțat că meciul este suspendat, urmând ca cel mai probabil mâine să se anunțe o decizie privind minutele de prelungire care rămăseseră de disputat. Există, în acest moment, posibilitatea ca PAOK să piardă din nou cu 3-0 la masa verde.
  • Pentru că și-a primit înapoi trei puncte pierdute la comisii, PAOK se află pe locul al doilea al clasamentului, cu 52 de puncte, două sub AEK, cu șase meciuri rămase de jucat.

PAOK – AEK 0-0

  • PAOK: Paschalakis – Leo Matos, Varela, Crespo, Vieirinha – Mauricio, Canas (Shakhov 80) – Djalma, Pelkas (Biseswar 74), Limnios (Mak 55) – Prijovic
  • AEK: Barkas – Bakakis, Vranjes, Lampropoulos, Hult – Simoes, P. Kone – Galo, Livaja, Bakasetas – S. Araujo

23:34 Jocul a fost suspendat în mod oficial, la mai bine de patru ore de la start. 


23:10 La aproape 4 ore după startul jocului și la mai bine de o oră și jumătate după ce a fost suspendat, meciul PAOK – AEK s-ar putea relua. Gazdele sunt pe teren, fac mișcări de încălzire.


Presa din Grecia a cerut părerea unor arbitri pentru a lămuri faza de la care a plecat haosul de la PAOK – AEK. Potrivit lui Heracles Tsikinis și lui Dimitris Kallopoulos, golul a fost anulat incorect. Aceștia au spus pentru Radio ERA Sports că Mauricio, fotbalistul aflat în ofsaid, nu a influențat faza și nici intervenția portarului lui AEK. 


min. 90 Continuăm să așteptăm o primă decizie oficială după haosul provocat de patronul lui PAOK, iar noi imagini arată că Ivan Savvidis a intrat înarmat pe teren!


min. 90 Doar șapte dintre jucătorii lui PAOK au mai rămas pe teren, cei ai lui AEK aflându-se deja la vestiare, acolo unde este și brigada de arbitri. Situația e din nou tensionată, iar toată lumea așteaptă comunicarea unei prime decizii.


min. 90 Atmosfera s-a mai detensionat, iar zâmbetul a apărut pe fața jucătorilor. Cei 22 de protagoniști au rămas pe teren în așteptarea unei decizii. Pe transmisie nu se văd arbitrii partidei, cei care probabil sunt la vestiare.

Momentul în care Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, scapă de sub control.


min. 90 Haosul ia amploare! De la margine nu au apucat să se arate minutele de prelungire, dar situația e cu adevărat nebună! Patronul lui PAOK a înnebunit de-a dreptul, refuză să iasă de pe teren și l-a alergat pe arbitrul meciului, motiv pentru care scutierii și-au făcut apariția pe marginea terenului. Puteți urmări imaginile incredibile în video-ul de mai sus.


min 90 Fernando Varela înscrie după un corner, dar golul este anulat pentru un ofsaid la Mauricio, jucător aflat în spatele portarului lui AEK. Jucătorii protestează, îl înconjoară pe arbitrul de centru, iar situația escaladează rapid! După discuții cu asistentul, golul lui PAOK e anulat, iar „Toumba” explodează! Patronul echipei lui Răzvan Lucescu și președintele Lubos Michel intră pe teren, primul dintre ei e însoțit de bodyguarzi, iar scandalul e în toi.

E nevoie de intervenția forțelor de ordine pe teren, iar patronul lui PAOK își cheamă jucătorii la vestiare!


min 80 PAOK epuizează schimbările, toate acestea fiind post pe post. Limnios a ieșit în minutul 55 și a intrat Mak, mijlocaș de bandă. În minutul 74, Pelkas a fost scos pentru Biseswar, fotbaliști de profil asemănător. În fine, mijlocașul central Canas i-a lăsat locul lui Shakhov în minutul 80, acesta din urmă fiind chiar mai defensiv decât cel pe care l-a schimbat.


min 73 AEK ratează de puțin deschiderea scorului după ce șutul lui Bakasetas trece milimetric pe lângă bară. Răzvan Lucescu mai face o schimbare, îl scoate pe Pelkas și îl trimite pe teren pe Biseswar. După ieșirea lui Limnios, jocul lui PAOK s-a îmbunătățit grație evoluției bune a lui Mak.


min 63 Ocazii importante, meciul s-a încins. Galo a ratat voleul din apropiere, iar pe contraatac Prijovic a șutat bine, însă portarul lui AEK a reușit să respingă.


min 52 Ratare uriașă pentru PAOK! Pelkas îl lasă pe Djalma singur cu portarul, însă decarul gazdelor șutează prea târziu și mingea este deviată peste poarta lui Barkas de un fundaș al lui AEK.


min 50 PAOK începe altfel prima repriză. Echipa lui Lucescu are inițiativa și deține posesia, pune presiune pe careul lui Barkas.


min 45 Final de primă repriză, una care i-a aparținut lui AEK. Echipa din Atena a fost mai activă, a făcut un presing agresiv și a avut, în mod limpede, atât posesia cât și ocaziile mai mari de gol.


min 40 Crespo face un fault foarte dur la Araujo, primește cartonaș galben, însă lovitura liberă periculoasă este irosită de AEK cu un fault în atac.


min 31 Vieirinha face o fază excelentă în banda stânga, driblează doi adversari, însă centrarea lui perfectă e reluată extrem de slab de Limnios. Imediat, Mauricio e aproape de deschiderea scorului cu un șut de la distanță.


min 25 Meciul este unul disputat într-o atmosferă încrâncenată, iar asta se vede pe teren, în dueluri. Până acum au fost acordate patru cartonașe galbene, câte două de ambele părți: Matos și Djalma / Bakasetas și Galo.


min 20 Startul meciului le aparține în mod clar oaspeților. Răzvan Lucescu pare să fi pregătit o echipă care să speculeze spațiile și să joace pe contraatac. AEK Atena are mingea, are inițiativa și a ratat ocaziile importante de până acum.


min. 13 Ocazie uriașă pentru AEK Atena, o minge raspinsă de Varela e reluată din foarfecă laterală de Araujo, puțin pe lângă poartă.


min. 11 Leo Matos este iertat de eliminare după o nouă intervenție foarte dură, cu talpa pe abdomenul unui adversar.


min. 6 Ambele bănci de rezerve au sărit în picioare după o intervenție a lui Leo Matos asupra lui Livaja. Au fost îmbrânceli de ambele părți din cauza unui atac dur al lui Matos, jucătorul fiind pedepsit cu cartonaș galben.


19:28 Imagini emoționante cu Fernando Varela și fiul fostului juctător de la FCSB, cu doar câteva clipe înainte de startul jocului.


18:52 Altă imagine cu plasa de protecție care separă tribuna oficială de banca de rezerve a celor de la AEK Atena.


18:45 Răzvan Lucescu a anunțat echipa cu care va aborda meciul cu AEK. PAOK are la dispoziție cei mai importanți fotbaliști, astfel că va ataca cu Prijovic susținut de o linie de trei formată din Djalma, Pelkas și Limnios. Fernando Varela rămâne unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui PAOK și va începe titular jocul cu AEK, în cuplu cu Crespo.

Mai jos, imagini cu plasa montată de organizatori pentru a se asigura, într-un fel, că nu se repetă incidentele de la derby-ul PAOK – Olympiakos.


18:30 PAOK are un palmares pozitiv în ultimii ani în fața lui AEK Atena atunci când partidele s-au jucat pe Toumba. În sezonul 10/11 PAOK a câștigat cu 2-1, în sezonul 11/12 cu 3-0, în sezonul 12/13 cu 1-0, în sezonul 15/16 cu 2-1 și în sezonul 16/17 cu 1-0.


Vești excelente pentru PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Comisia de Apel care a analizat evenimentele de la jocul cu Olympiakos a decis ca depunctarea inițială, cea de trei puncte, să fie anulată. De asemenea, decizia ca PAOK să joace următoarele două partide fără spectatori a fost revocată, motiv pentru care clubul din Salonic poate reveni pe primul loc chiar în această seară.

PAOK primește, de la ora 19:30, vizita liderului AEK Atena. Pe un stadion „Toumba” pe care spectatorii au acces grație deciziei de astăzi, PAOK țintește o victorie cu care să anuleze avansul de două puncte pe care încă îl mai are AEK. Meciul este cu atât mai important pentru Răzvan Lucescu cu cât astăzi, Olympiakos a obținut victoria în deplasarea de la Platanias (4-0) și a trecut temporar peste PAOK în clasament, cu 53 de puncte. 

Pentru a preîntâmpina noi incidente, oficialii lui PAOK au luat decizii pe care presa din Salonic le numește „draconice”. Astfel, o plasă de protecție va fi amplasată între tribuna oficială și banca oaspeților. De asemenea, la cornere, fotbaliștii vor fi protejați tot de plase de protecție pentru a nu fi loviți de eventualele obiecte aruncate din tribună.

Cristian Scutariu / Redactor
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INTERZISE! Carmen Brumă şi-a băgat mâna în slip şi 🙊...
Imagini INTERZISE! Carmen Brumă şi-a băgat mâna în slip şi 🙊...
Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei
Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea la PSG
Kylian Mbappe, la momentul dezvăluirilor. De ce a refuzat Real Madrid, ce le transmite spaniolilor și ce „funcție” va avea…
Imagini ŞOCANTE cu Putin, tremură necontrolat. VIDEO viral
Imagini ŞOCANTE cu Putin, tremură necontrolat. VIDEO viral
PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!
PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!
ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp!   Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!
ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp! Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!
Se întâmplă LA GRANIŢA cu România: SUNT PREGĂTIŢI! Este Breaking News
Se întâmplă LA GRANIŢA cu România: SUNT PREGĂTIŢI! Este Breaking News
El are 24 de ani, ea 77! Declarații uluitoare: 'Sexul e ...'
El are 24 de ani, ea 77! Declarații uluitoare: 'Sexul e ...'
Lista alimentelor care pot fi contaminate cu bacterii periculoase. Cum să te asiguri că sunt bune de consum
Lista alimentelor care pot fi contaminate cu bacterii periculoase. Cum să te asiguri că sunt bune de consum
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei săptămâni
Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei…
BANCUL ZILEI – Afaceristul își anunță soția de idila cu secretara: Tu nu-mi mai poți satisface anumite nevoi
BANCUL ZILEI – Afaceristul își anunță soția de idila cu secretara: Tu nu-mi mai poți satisface anumite nevoi
Pe linia frontului din Donbass, alături de lunetiştii ucraineni: cum se duc luptele în oraşele ce se pun în calea avansului rusesc în est
Pe linia frontului din Donbass, alături de lunetiştii ucraineni: cum se duc luptele în oraşele ce se pun în calea…
Moment uluitor la „Războiul Depozitelor”. Ce au găsit într-o boxă luată cu 500 dolari
Moment uluitor la „Războiul Depozitelor”. Ce au găsit într-o boxă luată cu 500 dolari
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Un VOLVO XC90, ”MAȘINIA ÎN CARE NU A MURIT NIMENI”, se vinde la un preț imbatabil
Un VOLVO XC90, ”MAȘINIA ÎN CARE NU A MURIT NIMENI”, se vinde la un preț imbatabil
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
×