Revanșa maurului!** Drogba s-a răzbunat după partida din 2009! Chelsea – Barcelona 1-0

Revanșa maurului!** Drogba s-a răzbunat după partida din 2009! Chelsea - Barcelona 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chelsea a dat lovitura aseară, după ce s-a impus la limită în fața Barcelonei (1-0). Singura reușită din prima manșă a semifinalei Ligii Campionilor a venit în prelungirile primei reprize. Drogba, autorul golului, a fost, de altfel, cel mai bun jucător din garnitura „albaștrilor”.

Posesie covârșitoare din partea Barcelonei și abordare directă, cu mingi lungi, pe Drogba, la Chelsea. Partida de aseară de pe „Stamford Bridge” s-a disputat după tiparul pe care-l aștepta toată lumea. Englezii au fost parcă însă prea respectuoși în fața echipei lui Guardiola. La pauză, Barcelona ar fi trebuit să conducă lejer, dar fie s-a opus transversala, la reluarea lui Alexis (8), fie Fabregas a fost prea relaxat. Fostul căpitan al lui Arsenal, obișnuit cu duelurile cu albaștrii” a irosit două ocazii uriașe. Mai întâi a fost un luft dintr-o poziție ideală (16), apoi o „scăriță” executată slab. Mingea îl depășise pe Cech, dar Cole a scos din fața liniei porții (43)! Și totuși, în pofida cursului jocului, Chelsea a dat lovitura prin Drogba. Atacantul ivorian a marcat în prelungirile primei reprize golul cu numărul 100 pentru Chelsea în Liga Campionilor, chiar în meciul în care a devenit fotbalistul african cu cele mai multe prezențe în cea mai tare competiție intercluburi! O mică revanșă pentru acel „F**king disgrace” la adresa centralului Ovrebo, din returul semifinalei cu aceeași Barca.

În ultimele două sezoane din Ligă, catalanii nu pierduseră niciunul din cele cinci meciuri în care erau conduși la pauză. Iar dacă debutul partidei n-a surprins pe nimeni, nici scenariul din partea secundă n-a mirat, în condițiile în care Chelsea era în avantaj pe tabelă. Și deși pe „Stamford Bridge” ploua insistent, golurile așteptate de fanii catalani în poarta Barca s-a prăbușit spre poarta lui Chelsea, Alexis (57) a mai irosit o ocazie colosală, reluare pe lângă poarta lui Cech din 6 metri, dar golul n-a venit. Deși în prelungiri Pedro a lovit bara! La fel ca și Realul, Barcelona trebuie să lupte pentru calificare, marțea viitoare, în returul de pe „Camp Nou”.

73 de meciuri în Liga Campionilor are Drogba, de aseară fotbalistul african cu cele mai multe prezențe în competiție, după ce l-a depășit pe ganezul Samuel Kuffour

5 goluri are Drogba în actualul sezon al Ligii. Messi e lider în topul golgheterilor cu 14


Min 90+3.Final de meci!

Min 90+3. Ocazie incredibilă pentru Barcelona! Busquets și Pedro tre crând pe rând pe lângă egalare, mingea lovește din nou bara porții lui Cech

Min 90. De la margine se arată trei minute de prelungire

Min 89. ⇔ Schimbare la Chelsea! Ramires este înlocut cu Bosingwa

Min 88. Ocazie mare de egalare pentru catalani! Lovitura de cap a lui Puyol din centrarea lui Messi este respinsă în extremis de Cech

Min 87. ⇔ Schimbare la Barcelona! Xavi este înlocuit de Cuenca

Min 86. xx Drogba este și el avertizat

Min 80. Pasa lui Drogba pentru Kalou este interceptată de fundașii catalanilor

Min 78. ⇔ Schimbare la Barcelona! Fabregas este înlocuit de Thiago

Min 77. Iniesta trimite din lovitură liberă în zidul celor de la Chelsea

Min 76. xx Busquets este avertizat

Min 74. ⇔ Schimbare la Chelsea! Mata este schimbat de Kalou

Min 72. Lovitura de cap a lui Terry trece pe lângă poarta lui Valdes

Min 71. xx Pedro este și el avertizat pentru un fault asupra lui Cole

Min 70. Xavi trimite din lovitură liberă mult peste poarta lui Cech

Min 69. xx Ramires este avertizat pentru un fault asupra lui Messi

Min 67. ⇔ Schimbare la Barcelona! Iese Sanchez și intră Pedro

Min 65. Șutul lui Messi este respins în corner de Terry

Min 64. Lovitura liberă executată de Messi de la 22 de metri este respinsă de zidul celor de la Chelsea

Min 55. Fabregas îl deschide superb pe Sanchez, care scapă singur cu Cech, însă șutul său trece puțin pe lângă poarta celor de la Chelsea. A doua mare ocazie a lui Alexis

Min 53. Cahill trece pe lângă centrarea lui Lampard, Chelsea a fost la un pas de 2-0

Min 52. Adriano trece de Lampard și șutează puternic, însă Cech respinge în extremis

Min 50. Șutul lui Iniesta este respins în corner de Ivanovic

Min 47. Șutul lui Messi este blocat de Cahill

Min 46. A început a doua repriză

Min 45+2. Final de primă repriză

Min 45+2. GOL Chelsea! Drogba deschide scorul un un șut din interiorul careului după o centrare venită de la Ramires

Min 45. De la margine se arată două minute de prelungire

Min 43. Din nou mare ocazie pentru Barcelona! Messi îl deschide excelent pe Fabregas, care îl lobează pe Cech, însă mingea este respinsă din fața porții de Cole

Min 42. Dani Alves trage mult peste poarta lui Cech

Min 40. A început să plouă torențial la Londra

Min 35. Drogba este surprins în offside

Min 28. Lovitura de cap a lui Messi este prinsă cu greu de Cech

Min 26. Cech respinge șutul lui Fabregas

Min 25. Iniesta cade în careu în duel cu Gary Cahill, centralul lasă jocul să continue

Min 20. Cech iese și respinge din fața lui Fabregas

Min 19. Șutul lui Mata trece peste poarta lui Valdes

Min 17. Încă o mare ocazie a Barcelonei. Cech respinge două șuturi consecutive ale catalanilor

Min 16. Messi trage în blocajul lui Meireles

Min 11. Chelsea are o ocazie importantă de a înscrie după o bâlbâială în careul catalanilor, însă Terry nzu reușește să tragă spre poarta lui Valdes

Min 10. Cea mai mare ocazie de până acum a partidei. Alexis scapă singur cu Cech, îl lobează pe acesta, însă mingea cade pe transversală, iar în cele din urmă este respinsă de apărarea lui Chelsea

Min 9. Centrarea lui Fabregas este reținută fără probleme de Cech

Min 7. Drogba este deposedat în ultima clipă de Puyol

Min 5. Busquets este călcat de Drogba, arbitrul dictează doar lovitură liberă pentru catalani

Min 3. Drogba face o preluare prea largă. Valdes iese și reține din fața atacantului lui Chelsea

Min 1. A început partida.


Roberto Di Matteo și Pep Guardiola s-au decis asupra echipelor de start:

Chelsea (4-3-3) : Cech – Ivanovic, Cahill, Terry, Cole – Lampard, Mikel, Meireles – Mata, Drogba, Ramires

Rezerve: Turnbull, Essien, Malouda, Bosingwa, Torres, Kalou, Sturridge

Barcelona (4-3-3): Vald̩s РAlves, Puyol, Mascherano, Adriano РBusquets, Xavi, Iniesta РCesc, Messi, Alexis

Rezerve: Pinto, Bartra, Thiago, Piqué, Pedro, Keita, Cuenca


 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Maghiarii au învins în România. Schimbarea care îi duce la vârf în 2024
Maghiarii au învins în România. Schimbarea care îi duce la vârf în 2024
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…