Reacția lui Florentino Perez, după ce Ronaldo a vorbit despre plecarea din „Galaxie”. Cum e văzut anunțul portughezului din cel mai important birou de pe „Santiago Bernabeu”

Reacția lui Florentino Perez, după ce Ronaldo a vorbit despre plecarea din "Galaxie". Cum e văzut anunțul portughezului din cel mai important birou de pe "Santiago Bernabeu"


Seara de sâmbătă a fost una a contrastelor pentru Florentino Perez (71 de ani). La puțin timp după ce clubul pe care-l conduce a câștigat a patra Ligă din ultimii cinci ani, președintele de pe Santiago Bernabeu a fost pus în fața unui anunț îngrijorător făcut de Cristiano Ronaldo, care a anunțat că e gata să plece de pe Santiago Bernabeu.

Chestionat de jurnaliștii spanioli pe seama cuvintelor vedetei sale, Perez a venit în fața acestora cu un discurs diplomat, a făcut referire la cât de fericit e Cristiano Ronaldo odată ce a câștigat a cincea cupă cu urechi din carieră, apoi a vorbit despre faptul că superstarul portughez e legat de Real Madrid prin prelungirea contractului până în 2021, pe care a semnat-o în luna septembrie a anului trecut: „Toată lumea are voie să vorbească, dar cel mai important e clubul. Și faptul că ne bucurăm de câștigarea Ligii Campionilor. Sunt foarte bucuros că Ronaldo are cinci trofee ale Ligii. Va fi în continuare fericit. Nu este vorba despre faptul că rămâne sau nu, e vorba că are un contract. Nu vreau să discut despre nimeni în particular. Avem patru trofee Champions League în ultimii cinci ani, toată lumea e fericită”, a spus Perez, citat de cotidianul Marca.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania