Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Laude din partea lui Buffon: „Pentru faptul că a acceptat să fie rezervă, Casillas este un om și mai mare”

Laude din partea lui Buffon: „Pentru faptul că a acceptat să fie rezervă, Casillas este un om și mai mare”

Portarul formației Juventus Torino, Gianluigi Buffon, a declarat că îl admiră pe spaniolul Iker Casillas, pe care îl va întâlni miercuri în Liga Campionilor, și consideră că faptul că acesta acceptă să fie rezervă în campionatul Spaniei îl face un om și "mai mare", informează AFP.
Laude din partea lui Buffon: "Pentru faptul că a acceptat să fie rezervă, Casillas este un om și mai mare"

Portarul formației Juventus Torino, Gianluigi Buffon, a declarat că îl admiră pe spaniolul Iker Casillas, pe care îl va întâlni miercuri în Liga Campionilor, și consideră că faptul că acesta acceptă să fie rezervă în campionatul Spaniei îl face un om și „mai mare”, informează AFP.

„Îl admir mult pe Iker pentru că mie, dacă mă simt încă un portar puternic și printre cei mai buni, mi-ar fi tare greu să accept anumite situații. El are acest merit și îl admir și mai mult pentru asta”, a declarat Buffon.

După o accidentare la mână la începutul anului 2013, Casillas a fost lăsat pe banca de rezerve de Jose Mourinho, iar Carlo Ancelotti, succesorul portughezului, a confirmat decizia titularizându-l pe Diego Lopez în campionat. Totuși, tehnicianul italian a ales să-l folosească pe Casillas în Liga Campionilor.

„Pot spune că pare foarte ciudat să văd un portar precum Casillas pe bancă. Dar trebuie să avem respect și pentru Diego Lopez, care a fost mereu un portar excelent. Însă respect mult reacția lui Iker și acest om este și mai mare în ochii mei”, a mai spus Buffon.

Meciul Real Madrid – Juventus este programat miercuri, de la 21.45, în etapa a treia a Grupei B a Ligii Campionilor.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]