Iancu: „Mă simt umilit!”

Redactor:
Radu Faur
Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bucuria de după meciul cu Șahtior a fost uitată pe Bega. Stuttgart a reușit să șteargă impresia din meciul cu ucrainienii după doar 30 de minute de joc.

Extrem de fericit în urma  meciului cu echipa lui Mireca Lucescu, Marian Iancu a etalat aseară cu totul altă stare. Laudele s-au transformat în reproșuri, iar de scăpat n-au scăpat nici jucătorii, dar nici Sabău. “Nu am pregătit cum trebuie acest meci! Doar doi sau trei jucători merită să meargă mai departe, restul și-au demonstrat limitele morale și chiar de talent. Asta este, trebuie să ne recunoaștem limitele. Majoritatea fotbaliștilor noștri sînt limitați, nu pot face față în competiția supremă. Trebuie să facem puncte acum în Europa League, pentru a aduce ceva la coeficientul României “, a spus Marian Iancu. Șeful Bkp a continuat pe un ton mult mai dur: “Nu Marica a fost omul decisiv, ci ezitarea lui Pantilimon a adus primul gol al nemților. La golul doi, toată lumea sforăia la noi. În seara asta nu pot să spun care sînt obiectivele pentru viitor, pentru că sînt prea supărat. Pur și simplu mă simt umilit”.

“Nu te poți califica de două ori la rând cu noroc”

Gabi Balint a avut la rândul său o declarație prin care șterge din meritele foștilor lui elevi din dubla cu Șahtior.  “Timișoara nu se poate califica de două ori la rând cu șansă. Cu Șahtior au avut noroc, a spus fostul antrenor al bănățenilor”. Singurul care a încercat să le ridice un pic moralul învinșilor a fost selecționerul, Răzvan Lucescu.  “Timișoara este o echipă nouă în această competiție, iar în urmă cu 5 ani nici nu visa să dispute asemenea meciuri. Experiența nemților a fost decisivă. Stuttgart vine dintr-un campionat extrem de puternic, a declarat antrenorul echipei naționale.

Rugă pentru calificare

La fel ca înainte de meciul cu Șahtior Donețk, fotbaliștii timișoreni s-au rugat pentru un succes în meciul care îi aștepta, în vreme ce nemții au preferat o destindere în parc.
Neluțu Sabău a programat chiar și ieri-dimineață un antrenament de menținere. La ședința de pregătire a fost prezent și patronul Marian Iancu, acesta ținându-le un mic discurs fotbaliștilor, în care le-a urat succes cu VfB Stuttgart. După aceea, pentru o oră, câțiva dintre elevii lui Sabău au dorit să meargă la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a se ruga. De altfel, timișorenii au repetat un gest făcut înainte de returul cu ucrainenii lui Mircea Lucescu, iar seara au reușit s-o elimine din competiție pe deținătoarea Cupei UEFA.
Prezența fotbaliștilor în Catedrală a atras mai mulți suporteri în zonă, iar printre autografe și poze, Alexa și compania au primit încurajări pentru „dubla” cu Stuttgart, iar un fan i-a prezis lui Gigel Bucur că va înscrie un gol împotriva nemților. Paradoxal, și înainte de turul cu Șahtior, la plecare, în aeroport, un funcționar îi spusese atacantului ca va marca de două ori, și așa s-a întâmplat.

Nemții au dat autografe în parc

De cealaltă parte, Markus Babbel și-a scos elevii la o scurtă plimbare după micul dejun în parcul din spatele hotelului unde este cazată echipa germană. Timișorenii care au trecut pe lângă membrii echipei germane s-au comportat în diferite feluri: câțiva copii i-au cerut autografe lui Marica, în timp ce un cetățean de vârsta a treia i-a transmis atacantului că Poli va învinge cu 2-0. Ciprian Marica a vorbit aproape tot timpul doar cu organizatorul de competiții al echipei din Stuttgart, Ralph Herkommer.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele