Eșec de 80 de milioane euro pentru Real Madrid. Un star părăsește „Galaxia” după ce relația cu Zidane s-a stricat iremediabil. Ce variante are

Presa din Spania îl dă ca și plecat de la Real Madrid pe mijlocașul columbian James Rodriguez. Potrivit jurnaliștilor de la Sport.es, publicația de casă a rivalei Barcelona, decarul galacticilor ar fi dat un ultimatum conducerii clubului: "Ori eu, ori Zidane?". Mijlocașul s-a plâns că antrenorul francez l-a subapreciat în acest sezon, iar relația dintre cei doi aproape că nu există.
Eșec de 80 de milioane euro pentru Real Madrid. Un star părăsește "Galaxia" după ce relația cu Zidane s-a stricat iremediabil. Ce variante are

Presa din Spania îl dă ca și plecat de la Real Madrid pe mijlocașul columbian James Rodriguez. Potrivit jurnaliștilor de la Sport.es, publicația de casă a rivalei Barcelona, decarul galacticilor ar fi dat un ultimatum conducerii clubului: „Ori eu, ori Zidane?„. Mijlocașul s-a plâns că antrenorul francez l-a subapreciat în acest sezon, iar relația dintre cei doi aproape că nu există.

James Rodriguez a făcut toate demersurile pentru a părăsi Santiago Bernabeu în această vară, și-a anunțat echipa, dar și pe impresarul său, Jorge Mendes, să îi caute o nouă formație. Lucrurile nu vor fi ușoare pentru transferul mijlocașului. În 2014, când a venit la Real Madrid, galacticii au plătit 80 de milioane pe el, iar aceștia nu concep să îl vândă pe o sumă mai mică decât cea din urmă cu 3 ani.


James Rodriguez a semnat cu Real Madrid în 2014, mijlocașul s-a transferat în Primera după un sezon la AC Monaco

Cele două opțiuni pe care le are în momentul de față sunt două echipe din același oraș: Manchester (United și City). United a fost dintotdeauna preferata lui James Rodriguez, însă columbianul are două piedici în drumul spre Old Trafford: prima ar fi că evoluția în sezonul următor în Champions League nu este sigură, United mai are o șansă de calificare în competiția europeană dacă va câștiga finala Europa League contra celor de la Ajax, iar a doua este că s-ar „lovi” de aceeași problemă de la Real: antrenorul echipei. Jose Mourinho este un tehnician căruia îi plac puțini fotbaliști cu trăsăturile pe care le are columbianul.

Opțiunea Manchester City este mai facilă. Echipa lui Guardiola are locul asigurat în Champions League și stilul de joc pe care încearcă să îl joace fotbaliștii lui Pep i s-ar potrivi mănușă lui James Rodriguez.


În acest sezon, columbianul a jucat în 20 de meciuri în Primera și a marcat de 8 ori

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania