PSG a câștigat Liga Campionilor pentru a doua oară la rând, dar fanii care au ieșit în Paris pentru a se bucura au depășit limita, unul dintre ei murind în accident de motocicletă.
Suporterii lui PSG au dat-o din bucurie în tragedie! Ieșit pe străzile Parisului pentru a sărbători câștigarea Ligii Campionilor, unul dintre ei și-a pierdut viața.
Este bucurie, dar și tragedie, în Paris! Seara de celebrare a celui de-al doilea trofeu la rând al Ligii Campionilor de către PSG a fost marcată de mai multe incidente grave.
Iar sărbătoarea s-a transformat în tragedie. O persoană a murit într-un accident rutier care a avut loc în timpul festivităților.
Incidentul a avut loc în jurul orei 1:10 locale, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe șoseaua de centură a Parisului.
Parchetul din Paris a anunțat că doi martori l-au văzut pe șoferul unei motociclete de motocross izbindu-se frontal de bariere de beton.
Acestea, înalte de aproximativ un metru și marcate, fuseseră instalate de serviciile orașului Paris pentru a închide accesul la șoseaua de centură.
Bărbatul, născut în 2002, a fost declarat decedat după mai puțin de o oră. Imediat a fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Alt incident foarte grav a avut loc în arondismentul 16 din Paris. Un adolescent de 17 ani a fost grav rănit într-o tentativă de omor, potrivit mai multor martori.
Potrivit celor care au investigat situația, 4 persoane înarmate cu un cuțit, printre alte arme, au fost implicate în atac.
Victima a intrat în comă și a fost transportată la un spital parizian. Suspecții au fugit și sunt căutați activ, scrie RMC Sport.
În context, Ministerul de Interne a raportat 780 de arestări la nivel național, inclusiv 283 în regiunea Île-de-France. Nu mai puțin de 219 persoane au fost rănite, dintre care 8 grav.
De asemenea, 57 de ofițeri de poliție și jandarmi au fost răniți în timpul operațiunilor de control al oamenilor care participau la sărbătoare.
Nu au lipsit nici actele de vandalism. Concret, 6 vehicule au fost avariate, inclusiv o brutărie și un restaurant, în apropierea Porte de Saint-Cloud.
Cei care participau la sărbătoare au tras focuri de artificii asupra poliției, care a răspuns cu gaze lacrimogene.
O persoană a fost, de asemenea, rănită cu un cuțit în zona Barbès, în timp ce un bărbat în stare de ebrietate a căzut în Sena, în arondismentul 5.
La Paris, 277 de persoane au fost reținute, dintre care 195 de adulți și 82 de minori, potrivit parchetului din Paris.
Aceste cifre reprezintă o creștere față de anul trecut, când PSG a câștigat, pentru prima dată în istorie, Liga Campionilor.
La vremea respectivă, în urma sărbătoririi evenimentului pe străzi, au fost operate 592 de arestări, dintre care 491 la Paris. Creșterea este de 32%.
Cu puțin înainte de miezul nopții, o mașină a intrat într-o terasă de cafenea aflată în zona Boulevard Magenta, rănind două persoane. Una este în stare critică.
Potrivit Brigăzii de Combatere a Criminalității, o mașină a lovit un ofițer de noapte din cadrul instituției a fost lovit, pe Avenue de la Grande Armee, după care a dispărut de la locul faptei.