Acasa » Fotbal Extern » Celebrul fotbalist, arestat după ce a condus drogat şi a făcut accident cu bolidul său Lamborghini

Celebrul fotbalist, arestat după ce a condus drogat şi a făcut accident cu bolidul său Lamborghini

Celebrul fotbalist, arestat după ce a condus drogat şi a făcut accident cu bolidul său Lamborghini
Bolid Lamborghini culoare verde. Sursă foto: Mediafax

Raheel Sterling (31 de ani), celebrul fotbalist care a jucat pentru Liverpool, Manchester City, Chelsea și Arsenal, cu 82 de meciuri și 20 de goluri bifate în naționala mare a Angliei, a fost arestat după ce ar fi condus drogat și a făcut accident cu bolidul său Lamborghini.

Poliția le-a oferit jurnaliștilor britanici mai multe detalii și, din fericire, nicio persoană nu a suferit vătămări. De asemenea, mașina lui Sterling a fost singura avariată în accident.

Rămas fără contract la 31 de ani, Raheem Sterling a comis-o! A fost arestat după ce ar fi condus drogat și a intrat cu bolidul său Lamborghini în barierele de pe autostradă

Raheem Sterling, „Golden Boy-ul” anului 2014, pe vremea când impresiona prin prestațiile de la Liverpool și se apropia de transferul de peste 60 de milioane de euro la Manchester City, traversează o perioadă neagră în carieră.

În ianuarie 2026, Sterling și-a rupt într-un final contractul cu Chelsea, unde nu mai avea niciun rol în proiect, iar o lună mai târziu a primit o șansă de la Feyenoord, din Olanda.

Însă, a fost vorba despre un contract pe termen scurt, valabil până la finalul sezonului. Și cum Sterling nu a marcat niciun gol în cele 8 apariții bifate pentru olandezi, o nouă înțelegere nu i-a mai fost oferită.

Internațional englez cu 20 de goluri și 82 de meciuri jucate în tricoul primei reprezentative, Sterling era așteptat să revină acasă și să bată palma cu o echipă din Anglia.

Însă, la cei 31 de ani ai săi și cu parcursul pe care l-a avut în ultima perioadă, șansele sunt cel mult modeste. În plus, în această săptămână a comis-o rău de tot.

Potrivit The Sun, „Sterling a fost arestat sub susbiciunea de conducere sub influența drogurilor, după ce a făcut accident cu bolidul său Lamborghini, pe autostradă, la ora 09:00”.

Accidentul s-a consemnat joi dimineață, pe 28 mai, însă abia acum au fost oferite detalii presei. Concret, Sterling a intrat cu mașina în barierele de protecție de pe autostradă și în coliziune nu a mai fost implicat un alt autoturism. De asemenea, nu au existat victime și nici măcar Sterling nu a fost afectat de impact.

Însă, internaționalul englez a fost suspectat că ar fi condus sub influența unor substanțe interzise și dus la teste de specialitate.

„Este vorba despre un presupus drog din clasa C. A refuzat să ofere probe la fața locului. Drogurile din clasa C includ sedative precum Valium, steroizi, gaz ilariant sau GHB”, informează The Sun.

Ce îl așteaptă pe Raheem Sterling și ce a declarat poliția

Potrivit sursei citate, Raheem Sterling a fost deja eliberat din arest după ce și-a plătit cauțiunea. El urmează să fie cercetat în libertate, în timp ce poliția a declarat:

„Chiar înainte de ora 9 dimineața, joi, am primit rapoarte conform cărora un Lamborghini a intrat în coliziune cu barierele de protecție pe autostrada M3 spre sud, în apropiere de intersecția Minley.

Nu au fost implicate alte vehicule și nu s-au raportat răniți. Șoferul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Berkshire, a fost arestat sub suspiciunea de conducere sub influența drogurilor, conducere periculoasă, posesie de droguri de clasa C și neprezentarea unei probe. El a fost eliberat pe cauțiune în timp ce ancheta noastră continuă”, a transmis poliția.

În schimb, o sursă apropiată de fotbalist a confirmat pentru The Sun că presiunea psihologică l-a copleșit pe Sterling în ultimii ani:

„A fost un internațional englez de mare succes, care a condus lotul Angliei la performanțe semnificative în ultimul deceniu și a fost făcut să se simtă lipsit de valoare și uitat în ultimii ani. Presiunea psihologică pe care a pus-o asupra lui este incomensurabilă”, a transmis sursa apropiată de Sterling, conform The Sun.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]