Dinamo Kiev are o misiune imposibilă la Londra

Dinamo Kiev are o misiune imposibilă la Londra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea rundei precedente, Dinamo Kiev era pe cai mari în grupa G a Ligii Campionilor. Câștigase la Porto și avea nevoie măcar de un egal în al doilea meci, pe teren propriu, pentru a-și consolida locul 2.

Totul s-a năruit însă în minutul 90, când Lucho a adus o incredibilă revanșă „dragonilor“, întorcând de la 0-1 o situație ce părea compromisă. Acum, rolurile s-au inversat. Lusitanii sunt pe poziția secundă, cu un punct înaintea ucrainenilor și, aparent, au o deplasare mai ușoară, la Istanbul, în fața unui Fenerbahce ieșit din cărți. Cu Fener nu va juca Cristi Săpunaru, încă nerefăcut după accidentarea din campionatul portughez. Tibi Ghioane și coechipierii merg însă la Londra, unde îi așteaptă vechea cunoștință Arsenal, cu care s-au mai confruntat de două ori în Ligă, singurul punct smuls de kieveni în Anglia, din opt încercări, venind în 1998, tocmai din fieful „tunarilor“. Vestea bună constă în faptul că ambii jucători români din lotul lui Iuri Semin au făcut deplasarea, prestațiile din ultima vreme ale lui Florin Cernat determinându-l pe tehnicianul lui Dinamo să-l ia în considerare pentru acest meci.

Arsenal, în cădere liberă

La Arsenal, starea de tensiune din vestiar, după scandalul provocat de francezul William Gallas cu acuzațiile aduse tinerilor de la echipă, s-a amplificat ca urmare a eșecului sever din weekend, de la Manchester, 0-3 în fața lui City. Francezului i s-a cerut insistent să își prezinte scuze, dar deocamdată relațiile dintre Gallas și coechipieri sunt mai degrabă convenționale, noul val neputând suporta criticile, destul de pertinente însă.

"Nu am pierdut niciun meci afară în Ligă, așa că avem șanse la Londra" – Iuri Semin, antrenor Dinamo Kiev

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele