Capul sus!

Săpunaru a arătat o creștere de formă în ultima perioadă, partidele cu Manchester United din Ligă reprezentând vârful evoluțiilor sale de la Porto. Și adversari i-au fost Ronaldo și Giggs! Adus pentru a suplini plecarea lui Bosingwa, fostul rapidist a fost luat în colimator de fani și de presă pentru evoluțiile oscilante din debutul sezonului. „Săpun" și-a văzut însă de treabă și a ajuns acum să fie lăudat meci de meci. Deși partida de miercuri a fost ultima în Liga Campionilor pentru Săpunaru, schimbat în minutul 80 din cauza unei oboseli musculare, românul se poate mândri că a părăsit competiția cu capul sus.
Capul sus!

Săpunaru a arătat o creștere de formă în ultima perioadă, partidele cu Manchester United din Ligă reprezentând vârful evoluțiilor sale de la Porto. Și adversari i-au fost Ronaldo și Giggs!

Adus pentru a suplini plecarea lui Bosingwa, fostul rapidist a fost luat în colimator de fani și de presă pentru evoluțiile oscilante din debutul sezonului. „Săpun” și-a văzut însă de treabă și a ajuns acum să fie lăudat meci de meci. Deși partida de miercuri a fost ultima în Liga Campionilor pentru Săpunaru, schimbat în minutul 80 din cauza unei oboseli musculare, românul se poate mândri că a părăsit competiția cu capul sus.

„Săpunaru a impus respect”

„Gândul că la începutul sezonului FC Porto avea probleme cu posturile de fundași laterali pare astăzi absurd”, a scris Mais Futebol, care a completat: „În zona din dreapta, acoperită de Săpunaru, a jucat Giggs, dar românul a fost excelent în fața galezului. În plus, el a ajutat și când Ronaldo dorea să scape în atac”. Și cotidianul O Jogo, care l-a notat cu 6, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Săpunaru: „Fundașul român a demonstrat o creștere în joc. Cu Manchester United, la fel ca și în tur, a impus respect în fața unor adversari de calibru”. Mai mult, „Săpun” a părăsit terenul în aplauzele publicului de pe „Dragao”, aplauze venite ca un bis pentru momentul în care românul l-a stopat perfect pe Ronaldo.

România, cu patru echipe în europa league în 2010-2011

Prin eliminarea lui Porto din Ligă, Portugalia, clasată pe locul 10 în clasamentul coeficienților pe țări, a rămas fără nicio echipă în Europa. Astfel, România, clasată în prezent pe poziția a opta, va păstra pentru sezonul 2010-2011 un loc care îi dă dreptul să înscrie șase echipe, două în Liga Campionilor și patru în Europa League.

8 partide a jucat Săpunaru pentru FC Porto în Ligă

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri