Kosovo e implicată din nou într-un scandal european. Serbia și Albania, cu risc maxim: „E al nostru!”

Kosovo e implicată din nou într-un scandal european. Serbia și Albania, cu risc maxim: „E al nostru!”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 8 iunie 2025

Sâmbătă seară, 7 iunie 2025, Albania și Serbia s-au întâlnit în Grupa K a preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2026.

Și, inevitabil, în prim-planul acestei dispute a ajuns să fie și Kosovo, statul pe care Serbia nu îl recunoaște, dar pe care Albania îl susține cu aproape fiecare ocazie.

Subiectul Kosovo a pus paie pe foc și la duelul Albania – Serbia din preliminariile Cupei Mondiale

Naționalele de fotbal din Albania și Serbia s-au întâlnit, sâmbătă seară, pe stadionul din Tirana, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Încă dinaintea fluierului de start, disputa le-a dat fiori celor de la UEFA, având în vedere bine-cunoscutele tensiuni din spațiul ex-iugoslav.

Pe scurt, principalul declanșator al acestui conflict este reprezentat de statul Kosovo, pe care Serbia nu îl recunoaște oficial și susține că teritoriul acestuia i-ar aparține. De partea cealaltă, albanezii sunt poate cei mai vocali susținători ai kosovarilor.

Pentru meciul de pe stadionul Kombetare, autoritățile albaneze au delegat nu mai puțin de 2.000 de polițiști, potrivit Telegrafi, în încercarea de a evita posibilele incidente care s-ar fi putut transforma instant într-o tragedie.

Însă, în ciuda eforturilor făcute de autorități, anumite personalități din fotbalul albanez au încercat să facă tot posibilul pentru a inflama spiritele. Avem aici exemplul lui Mergim Mavraj (38 de ani), fost fundaș central cu aproape 200 de meciuri jucate în Bundesliga care a fost căpitanul Albaniei.

Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe rețelele de socializare, Mavraj a transmis următoarele:

Războiul s-a terminat. Kosovo este al nostru, pentru totdeauna. Acum jucați fotbal”, a scris Mergim Mavraj, pe Instagram.

Ce s-a întâmplat pe stadion

Tensiunile au fost prezente și pe stadionul Kombetare din Tirana și inclusiv copiii au intrat în conflict la partida Albania – Serbia.

Pe scurt, în timpul intonării imnului Serbiei, câțiva minori aflați în fața jucătorilor din reprezentativa oaspete au făcut semnul vulturului bicefal. Semnul respectiv este folosit pentru a simboliza unitatea etnică și mândria națională a albanezilor. Și trebuie precizat că la acest gest apelează de multe ori și kosovarii, un exemplu în acest sens fiind chiar meciul lor cu România de pe Arena Națională, disputat la data de 15 noiembrie 2024.

Revenind la partida Albania – Serbia, un alt moment care a stârnit controverse a fost legat de organizare.

Pe stadionul Kombetare au fost atârnate de acoperiș mai multe steaguri. Este vorba despre drapelurile celor două reprezentative, plus câteva steaguri caracteristice FIFA și UEFA.

Însă, ce a atras atenția a fost diferența, din punct de vedere al dimensiunii, dintre steagul Serbiei și toate celelalte steaguri. Pe scurt, drapelul vecinilor de la vest a fost unul minuscul, după cum poate fi observat și în clipul video de mai jos, care s-a viralizat pe platforma X.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania