Jose Mourinho ar putea să plece de la AS Roma. Ce echipe se bat pentru „The Special One”

Jose Mourinho ar putea să plece de la AS Roma. Ce echipe se bat pentru „The Special One”
ROME, ITALY - SEPTEMBER 26: (BILD OUT) Jose Mourinho Head Coach of AS Roma gestures during the Serie A match between SS Lazio and AS Roma at Stadio Olimpico on September 26, 2021 in Rome, Italy. (Photo by Matteo Ciambelli/DeFodi Images via Getty Images)

S-ar putea ca antrenorul celor de AS Roma în vârstă de 60 de ani, Jose Mourinho, să își ia rămas bun de la gruparea din capitala Italiei, după multiple neînțelegeri între acesta și conducerea clubului.

Jose Mourinho ar putea să plece de AS Roma

Celebrul tehnician, supranumit „The Special One”, a reușit să obțină trofeul Conference League în primul său sezon alături de AS Roma, dar în ultima vreme se poate observa cum au apărut mai multe conflicte între antrenor, conducerea clubului și fanii echipei.

Mourinho nu ar fi mulțumit cu toate aceste noi probleme apărute, gândindu-se la părăsirea clubului, potrivit Football Italia, care citează La Reppublica. Paris Saint-Germain, Real Madrid și Inter sunt toate posibile variante pentru tehnician, conform aceleiași surse. PSG ar fi însă cea mai plauzibilă alegere, deoarece Christophe Galtier a început să își facă bagajele, în urma rezultatelor mediocre obținute de echipă.

Decizia lui Mourinho rămâne învăluită de mister

„Pentru moment, nu este nimic concret, însă o plecare a lui Mourinho din capitala Italiei pare din ce în ce mai probabilă”, este specificat în publicația italiană.

Când ocupa postul de antrenor la Inter, Jose Mourinho a câștigat Liga Campionulor, campionatul și Cupa Italiei, toate pe parcursul sezonului 2009/2010, iar în prezent nerazzurrii îl pot lua în considerare pentru a-l înlocui pe Simone Inzaghi.

În Serie A, AS Roma ocupă poziția a treia cu 44 de puncte, la egalitate cu AC Milan și la trei lungimi în spatele celor de la Inter. La gruparea din capitala Italiei, tehnicianul a obținut 46 de victorii, 18 remize și 23 înfrângeri.

Mourinho a atacat fanii celor de la AS Roma

În urma meciului pe teren propriu împotriva Veronei, încheiat 1-0, Jose Mourinho a criticat fanii grupării de la Roma deoarece au huiduit câțiva jucători și nu au sprijinit propriu-zis echipa.

„Oamenii nu dau echipei tot ce merită. Andrea Belotti merita un gol pentru meciul pe care l-a făcut, dar nu pot să fiu mai fericit de atât pentru grup. Oamenii nu acordă suficient credit echipei pentru ce fac în aceste condiții. Iar dacă ei nu îi înțeleg, atunci sunt probleme.

Nu poți huidui un băiat pentru că pierde o minge. Cineva precum Bove trebuie purtat pe brațe de fani, iubește Roma mai mult decât ei. Când am ajuns aici, el era împrumutat în Serie C, acum e titular. Când fanii vorbesc despre fundașii dreapta, oricine ar juca, nu trebuie să se gândească mereu la Cafu sau Maicon.”, a declarat „The Special One” la finalul partidei, conform Eurosport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania