Ionuț Radu nu mai merge la Nice și este aproape să rămână în Serie A! Impresarul românului confirmă negocierile

Publicat: 28 Jan. 2020, 15:10 Fotbal Extern

Ionuț Radu are șanse mari să rămână în Serie A! Trecut pe banca de rezerve de cei de la Genoa după revenirea lui Perin, românul ajuns la 22 de ani ar putea să ajungă la Parma pe ultima sută de metri, după cum a confirmat chiar impresarul lui Radu, Oscar Damiani.

Potrivit Sky Italia, Parma îl doreşte pe Radu ca înlocuitor al lui Luigi Sepe. Portarul de 28 de ani a fost om de bază, a apărat toate minutele în acest sezon al Serie A, dar s-a accidentat pentru mai mult timp în partida cu Udinese.

Reacția impresarului: „Parma e o posibilitate pentru Radu”

Dorit și de Nice, care nu a acceptat însă varianta împrumutului, Ionuț Radu ar putea să facă un pas înainte: dacă Genoa este pe penultimul loc în Serie A și tremură serios pentru evitarea retrogradării, Parma ocupă poziția a 7-a în Italia.

„Nu este nimic rezolvat. Jucătorul este împrumutat la Genoa, în timp ce Inter este proprietara cărţii lui: sunt două cluburi care trebuie să decidă viitorul portarului. Parma este o posibilitate asupra căreia cele două grupări se gândesc şi lucrează, dar în acest moment nu este nimic făcut”, a declarat Damiani pentru calciomercato.com.

15 milioane de euro este cota lui Ionuț Radu, conform transfermarkt.com

Publicat: 28 Jan. 2020, 15:10 Fotbal Extern
Pe aceeași temă
George Burcea s-a mutat din casa Andreei Balan! Si-a parasit familia! Imaginile RUSINOASE suprinse cand isi cara bagajele...

Coronavirus, adevărat şi fals: cele mai comune mituri, demontate

E OFICIAL! Coronavirusul l-a UCIS! Ministerul Sanatatii i-a anuntat decesul

Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China

Au inceput negocierile! Virgil van Dijk poate deveni cel mai bine platit fundas din lume! Ce lovitura poate da fotbalistul

Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu

Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO

De ce nu pozează Andra niciodată în costum de baie? Avem singurele imagini cu ea dezbrăcată! Detaliul pe care îl ascunde

Momentul emoţionant în care o româncă răpită la naştere îşi întâlneşte familia după 25 de ani VIDEO

Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului

Alan Turing, ''iertat'' pentru homosexualitate, va fi noul chip de pe bancnota de 50 de lire sterline

"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
"Ianis Hagi, la Real Madrid". Anunţ URIAŞ venit direct de pe Santiago Bernabeu, după explozia românului de la Rangers
Pericol imens la graniță! Ungurii se pregătesc de un atac

Cine este Daria, fata care a obținut Golden Buzz! Uluitor ce a putut să facă

ULTIMA ORA! Liviu Dragnea, ACCIDENT GRAV in puscarie! Medicii, interventie de urgenta! In ce stare se afla

Prima mare ţară europeană care anunţă măsuri extreme împotriva coronavirusului. Sute de mii de români vor trebui să ..

BREAKING! S-A VINDECAT primul roman infectat de coronavirus! Ce a mancat in spital. O consumi si tu, in fiecare zi

Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era a rămas ŞOCAT şi a vrut să îl pună înapoi. Anecdota este virală. „Rugaţi-vă pentru el!”
Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era ...
China pregăteşte o armată de 100.000 de raţe. Statul pe care îl va „invada”

George Burcea A EXPLODAT: “Doar bârfa-i bună?”. Ce a putut să scrie pe Instagram

A intrat în vigoare codul galben de VISCOL, valabil pentru 20 de județe. Vezi HARTA

Apariție RĂVĂȘITOARE! Lidia Buble a pozat goală pe internet!

După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce detalii picante a dat vedeta despre noul iubit
După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce ...
Ce a făcut George Burcea când l-au oprit polițiștii. Oamenii legii au rămas încremeniți

Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...

FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea dragostei’
FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea ...
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia Chifiriuc
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia ...
Coronavirus - top neadevăruri extrem de periculoase!