Olăroiu, elogiat deși nu a câștigat niciun meci ca selecționer: „Este un adevărat maestru, omul potrivit pentru marile victorii”

Olăroiu, elogiat deși nu a câștigat niciun meci ca selecționer:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși nu a înregistrat până acum nicio victorie în calitate de selecționer al Arabiei Saudite, pierzând contra Bahreinului (1-4) și Coreei de Sud (0-2), Cosmin Olăroiu este lăudat de presa arabă, care îl vede pe românul în vârstă de 45 de ani drept cea mai bună alegere pe banca tehnică. Jurnaliștii de la The National sunt de părere că Olăroiu este singurul antrenor capabil să revitalizeze o națională care nu se află în cel mai bun moment al acesteia: „Cei de la federație au un antrenor pe care îl cunosc din perioada în care activa în prima ligă saudită, jucătorii îl știu și ei bine, iar suporterii, cei mai pretențioși din zona Golfului, dacă nu din întreaga Asie, l-au acceptat. Urmăriți-i traseul și realizările: a câștigat trofee cu Steaua, Al Hilal, Al Sadd și Al Ain. Sunt cele mai puternice cluburi din România, Arabia Saudită, Qatar și Emirate. Olăriu este omul potrivit pentru marile victorii”, notează aceștia.

Jurnaliștii arabi vorbesc despre posibilitatea ca Arabia Saudită să producă o surpriză în Cupa Asiei, care va începe pe data de 10 ianuarie, asta deși meciurile de pregătire au arătat mai degrabă slăbiciunile naționalei lui Olăroiu, nicidecum punctele forte: „Românul cunoaște mentalitatea jucătorilor saudiți, care pentru mulți pare extrem de dificilă. Este un adevărat maestru al gestionării lotului și a stăpânirii orgoliului, un abil antrenor, care știe cum să scoată maximum dintr-un grup de fotbaliști talentați”, conchide publicația din Emiratele Arabe Unite.


Olăroiu se implică la antrenamentele Arabiei Saudite, având de rezolvat o problemă imensă a naționalei: faza defensivă.

Nu toți sunt de partea lui Olăroiu

Articolul vine la o zi după ce prințul Turki Bin Khalid Bin Faisal Al Saud, șeful Uniunii Fotbalistice a Țărilor Arabe, l-a atacat pe tehnicianul român, spunând că acesta nu merită să fie selecționerul Arabiei Saudite: „Nu trebuia să ajungă el antrenorul naționalei. Să nu uităm că nu și-a dorit să facă acest lucru”, a declarat acesta. Olăroiu a preluat naționala pe întreaga perioadă a Cupei Asiei, Arabia Saudită aflându-se în grupă cu Uzbekistan, China și Coreea de Nord. Contractul acestuia va expira pe data de 20 februarie, acesta urmând să revină la Al Ahli.

În prima săptămână de la instalare, Olăroiu a demisionat pentru câteva ore din calitatea de selecționer, nemulțumit fiind de lotul pus la dispoziție de federali, dar a revenit asupra deciziei.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×