Noile acțiuni ale FIFA provoacă panică în Europa:** „Fotbalul, așa cum îl știm noi, va muri!” Cum va fi afectată Liga 1

Ceea ce FIFA și UEFA anunță de mai mult timp este pe cale să se întâmple. Și schimbările nu sunt departe. Europa începe să reacționeze, iar mulți sunt surprinși în offside: "Fotbalul, așa cum îl știm noi, va muri".
Robert ZANFIR
Noile acțiuni ale FIFA provoacă panică în Europa:** "Fotbalul, așa cum îl știm noi, va muri!" Cum va fi afectată Liga 1

Ceea ce FIFA și UEFA anunță de mai mult timp este pe cale să se întâmple. Și schimbările nu sunt departe. Europa începe să reacționeze, iar mulți sunt surprinși în offside: „Fotbalul, așa cum îl știm noi, va muri”.

Blatter a anunțat azi că va studia mai atent problema jucătorilor și a relației acestora cu cluburile. Mai exact, șeful FIFA nu mai vrea ca drepturile federative ale jucătorilor să fie deținute de terți, cum ar fi fonduri mutuale sau cercuri de afacere.

Blatter încearcă să impună lumii fotbalului regula ca jucătorii să aparțină doar de cluburi.

Măsura este deja impusă în campionate precum Anglia sau Franța, dar sunt alte țări care ar fi profund influențate de schimbările anunțate.

Mário Figueiredo, președintele Federației Portugheze de Fotbal se teme de consecințe și declară că această schimbare va afecta drastic fotbalul lusitan: „Va fi moartea fotbalului, așa cum îl știm noi”, a declarat acesta.

Campionatul portughez este arhicunoscut pentru importul masiv de jucători din Brazilia sau piața sud-americană, jucători care sunt direct vizați de măsurile FIFA.

Regulile impuse de Blatter ar putea afecta și fotbalul românesc. Cazuri precum trecerea „lotului U Cluj” la Petrolul sau „lotului Craiova” la Dinamo nu ar mai putea avea loc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]