Mândri că sunt cei mai proști din lume!** Află clubul care nu se rușinează cu cele 3.700 de goluri primite în 60 de ani!

Mândri că sunt cei mai proști din lume!** Află clubul care nu se rușinează cu cele 3.700 de goluri primite în 60 de ani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ibis Sport Club, echipă care evoluează în seria a doua a ligii
regionale Pernambucana, din Brazilia, s-a autoproclamat cel mai
slab club din lume. Sud-americanilor nu le este rușine de acest
lucru. Ba chiar sunt mândri: pe echipament, sub stema clubului, au
imprimat „cea mai proastă echipă din lume”.

Vă imaginați o echipă care ia bătaie mai mereu la scor, cu atacanți
care înscriu o dată la câțiva ani și totuși este susținută
necondiționat de fani? Ei bine, ea chiar există. Este Ibis Sport
Club, din Brazilia. Fondat în 1938, clubul s-a dorit a fi unul
serios, dar, încet-încet, s-a transformat într-o glumă bună. În
primii 60 de ani de existență, Ibis a marcat 120 de goluri (în
medie, două reușite pe an) și a primit nu mai puțin de 3.700!
Culmea ridicolului a fost atinsă în 1980, an în care înfrângerile
cu 0-20, 0-30 sau 0-40 erau specialitatea casei. De altfel, de
atunci și până la sfârșitul lui 1984, Ibis nu a câștigat niciun
meci, prilej pentru conducerea clubului de a lua o decizie care a
făcut ulterior înconjurul lumii: Ibis devenea, oficial, cea mai
proastă echipă din lume, statut imprimat chiar pe echipamentul de
joc, sub emblemă!

Shampoo,
un gol în 10 ani!

Mauro Shampoo (în traducere, șampon) a fost „cel mai bun” jucător
al echipei braziliene. Era preferatul fanilor pentru că era atacant
și a reușit o mare performanță pentru istoria clubului: marcarea
unui gol. Shampoo a jucat zece ani la Ibis și înscrierea acelui gol
(singurul din carieră) l-a pus într-o situație extrem de dificilă
în acel moment. Voia să renunțe la celălalt job al său (Shampoo
este frizer) și să se dedice în totalitate fotbalului. Nu a făcut
însă acest pas pentru că avea deja 39 de ani și știa că nu mai
poate să ajungă la performanțele idolului său, Maradona, pe care
încerca să-l imite de fiecare dată când intra pe teren.

Didi:
„Nu, Ibis, nu! Doamne ferește!”

Surprinzător, la această echipă și-au început cariera fotbaliști
precum Vava sau Rildo, însă niciunul dintre ei nu se mândrește cu
asta. Și alți jucători strâmbă din nas când aud de Ibis.
„Nu, Ibis, nu! Doamne ferește! A fost o neînțelegere…
Impresarul meu a spus în glumă că am semnat cu Ibis când cei de la
Pacos Ferreira erau interesați de mine. Vă rog să nu scrieți că am
jucat la cel mai prost club de fotbal din lume!”
, a spus
Didi, fostul jucător al CFR-ului, când a fost întrebat dacă a
evoluat vreodată la Ibis.

ª Ibis se laudă cu cel mai prost parcurs din istoria fotbalului: 55
de meciuri consecutive fără victorie, din care 23 de înfrângeri la
rând
ª Adversara de moarte: Sport Recife, echipă de la care s-au încasat
44 de goluri în patru dispute, în anul 1978
ª Atacantul-frizer: Mauro Shampoo a marcat doar un gol în cariera
sa de zece ani, într-o înfrângere categorică, 1-8 cu Ferroviaro

L-au
vrut pe Romario

Deși sunt paraleli cu fotbalul, cei de la Ibis au vrut să-l
legitimeze acum câțiva ani pe Romario, fostul mare golgheter
brazilian. Atacantul a refuzat invitația, deși pe finalul carierei
își dorea cu disperare să înscrie golul 1.000 și nu mai era dorit
la nicio mare echipă. Romario nu a vrut să își păteze palmaresul
evoluând la cel mai prost club de fotbal din lume.

Centru de
antrenament de 6,5 milioane de euro

Slabi, slabi, dar jucătorii de la Ibis se respectă! În 2008,
brazilienii au sărbătorit 70 de ani de la înființarea clubului prin
inaugurarea unui centru de antrenament. Investiția s-a ridicat la
15 milioane de reali (6,5 milioane de euro). Cheltuiala se resimte
însă acum, iar Ibis caută cu disperare sponsor, pentru a depăși
perioada de criză care a lovit și clubul brazilian, un anunț în
acest sens fiind postat pe site-ul oficial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…