Lucescu, convins că ar fi câștigat CE 2012 cu Ucraina, dar a refuzat!** Vezi scrisoarea trimisă lui Surkis

Lucescu, convins că ar fi câștigat CE 2012 cu Ucraina, dar a refuzat!** Vezi scrisoarea trimisă lui Surkis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a fost dorit cu insistență de Grigori Surkis la
cârma naționalei Ucrainei, iar tehnicianul lui Șahtior Donețk a
fost foarte tentat să accepte oferta. Cel puțin asta reiese din
scrisoarea trimisă de agentul lui „Il Luce” președintelui
Federației Ucrainene de Fotbal.

Lucescu și-ar fi dorit să conducă în paralel și Șahtiorul, și
selecționata Ucrainei, însă „după discuțiile avute cu conducerea
clubului”, s-a ajuns la concluzia că această variantă nu poate fi
pusă în practică.

Vineri 29 ianuarie și sâmbată 30 ianuarie nu am reușit să
organizez întâlnirea între Mircea Lucescu și dumneavostră pentru
negocierea de preluare a selecționatei, de aceea sunt obligat să vă
anunț că în situația creată, în opinia mea, tergiversarea nu este
admisibila.

Consider necesar de a scoate această întrebare de la ordinea de
zi
Mister rămâne în continuare convins că ar fi putut urca împreună cu
echipa națională a Ucrainei pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
CE 2012, dar, referindu-se la situația creată, și după discuțiile
avute cu conducerea clubului pentru el, cumularea de funcții în
club și selecționată este nereală„, îi transmite agentul
lui Lucescu lui Surkis, prin intermediul unei scrisori, anunță
www.sport.ro.

VEZI SCRISOAREA LUI LUCESCU
PE www.sport.ro.


Surkis: „Scrisoarea lui
Lucescu m-a șocat! Eram convins că vine!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen