Interpol a dat în urmărire șase persoane, între care doi foști oficiali FIFA

Interpol a dat în urmărire șase persoane, între care doi foști oficiali FIFA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interpolul a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că a dat în urmărire șase persoane, între care se află și foștii oficiali FIFA Jack Warner și Nicolas Leoz, în cadrul scandalului de corupție care a zguduit forul fotbalistic mondial.

„La cererea autorităților americane, Interpol a emis șase alerte roșii vizând doi foști oficiali FIFA și patru conducători de firme sportive pentru fapte de corupție”, a anunțat Interpol.

Cele șase persoane sunt Jack Warner, fost viceședinte FIFA, președintele CONCACAF, Nicolas Leoz, fost membru FIFA și fost președinte CONMEBOL, Alejandro Burzaco, de la firma argentiniană Torneos y Competencias S.A., Hugo Jinkis și Mariano Jinkis (Full Play Group S.A.) și Jose Margulies (cunoscut și ca Jose Lazaro – de la firma Valente Corp. and Somerton Ltd).

Săptămâna trecută, justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane în cazul de corupție în care au fost efectuate arestări într-un hotel din Zurich, acestea fiind următoarele:

Jeffrey Webb – Președintele Confederației de Fotbal din America de Nord, Centrală și Caraibe (CONCACAF) și vicepreședinte al FIFA;

Jack Warner – Fost președinte al CONCACAF și fost vicepreședinte al FIFA;

Eugenio Figueredo – Fost președinte al Confederației de Fotbal din America de Sud (CONMEBOL) și vicepreședinte al FIFA;

Eduardo Li – Președintele Federației de Fotbal din Costa Rica, urma să devină membru al Comitetului Executiv al FIFA;

Julio Rocha – Președintele Federației de Fotbal din Nicaragua;

Costas Takkas – Fost președinte al Federației de Fotbal din Insulele Cayman;

Rafael Esquivel – Președintele Federației de Fotbal din Venezuela, din 1988;

José Maria Marin – Fost președinte al Federației Braziliene de Fotbal;

Nicolás Leoz – Fost președinte al CONMEBOL și fost membru al Comitetului Executiv al FIFA;

Alejandro Burzaco – preșdintele excutiv al unei agenții media de sport din Argentina;

Aaron Davidson – Președintele Traffic Sports USA – promotor de evenimente sportive – și președinte al North American Soccer League;

Hugo Jinkis – președinte al unei agenții media cu implicare în fotbal;

Mariano Jinkis – președinte al unei agenții media cu implicare în fotbal;

José Margulies: acuzat că a intermediat și facilitat plăți ilegale.

Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autoritățile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înșelătorie, fraudă electronică, și a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, și două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.

Șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, miercurea trecută, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție: Jeffrey Webb, Eduardo Li, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas, atașat la cabinetul președintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo, Rafael Esquivel, membru al CONMEBOL, și José Maria Marin, membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Oficiul Federal de Justiție din Elveția a precizat că persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acțiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.

Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acțiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacțiile financiare au fost folosite bănci din această țară.

Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen