Bătuți de polițiști la pauză, în vestiar!** Sao Paulo a câștigat Copa Sudamericana cu scandal: jucătorii lui Tigre reclamă că au fost amenințați cu pistolul

Bătuți de polițiști la pauză, în vestiar!** Sao Paulo a câștigat Copa Sudamericana cu scandal: jucătorii lui Tigre reclamă că au fost amenințați cu pistolul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilia va organiza Cupa Confederațiilor în 2013 și Cupa Mondială în 2014

Fotbalul sud-american și-a arătat din nou fața urâtă ieri dimineață, chiar în timpul finalei Copei Sudamericana, a doua competiție intercluburi ca importanță după Copa Libertadores. La Sao Paulo, oraș gazdă la Cupa Mondială din 2014, returul ultimului act al competiției punea față în față echipa locală și pe argentinienii de la Tigre. Iar după 45 de minute, gazdele se îndreptau spre câștigarea trofeului, conducând cu 2-0. În tur, scorul fusese 0-0.

Însă nervii au cedat chiar pe tunelul de la vestiare. Jucătorii celor două echipe au început să se bată, iar nebunia nu s-a oprit aici. Argentinienii au acuzat că au fost agresați și amenințați cu arma de către polițiști și nu au mai ieșit pe teren pentru repriza a doua.

„Am fost bătuți, iar câțiva polițiști au scos pistoalele la noi”, a spus antrenorul „matadorilor”, Nestor Gorosito. După ce le-a oferit argentinienilor 30 de minute de răgaz, pentru a reveni pe teren, arbitrul Enrique Osses a fluierat finalul partidei. Iar brazilienii au câștigat pentru prima oară Copa Sudamericana, la masa verde.

Chelsea-Corinthians, finala CM al cluburilor
Chelsea s-a calificat ieri în finala CM al cluburilor, după ce a trecut cu 3-1 de Monterrey. Golurile londonezilor au fost marcate de Mata (17), Torres (46) și Chavez (48-aut.), în timp ce pentru mexicani a înscris De Nigris (90+1). Finala va avea loc duminică, de la 12:30, între Chelsea și brazilienii de la Corinthians.
 
12 cu noroc pentru Giovinco
Coincidență stranie pentru atacantul lui Juventus, Sebastian Giovinco. Cu numărul 12 pe tricou la torinezi, italianul a marcat în minutul 12 al reprizei secunde unicul gol al meciului cu Cagliari, din optimile Cupei Italiei, chiar pe 12.12.2012! „Nu am simțit nimic special”, a spus Giovinco după meci.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup