Atentatul asupra togolezilor a fost revendicat!**

Atentatul asupra togolezilor a fost revendicat!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aripa armată a Forțelor de Eliberare din Cabinda (FLEC) a
revendicat, vineri, atacul contra „forțelor armate angoleze, care
escortau selecționata de fotbal din Togo”, conform unui comunicat
citat de agenția Lusa.

„Vineri, la ora 15.00 (14.00 GMT), 8 ianuarie, 2010,
forța de rezistență FLEC a executat un atac în sectorul Massabi
contra forțelor armate angoleze, care escortau naționala statului
Togo”,
se arată în comunicatul trimis agenției Lusa,
semnat de Rodrigues Mingas, secretar general al organizației.

Atacul s-a soldat cu „un mort și trei răniți grav”, se arată în
comunicat, în care se precizează că „operațiunea nu reprezintă
decât începutul unor acțiuni ce vor continua pe întreg teritoriul
din Cabinda”.

Fundașul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, se numără
printre persoanele rănite în urma unui atac armat asupra
autocarului cu care echipa naționala de fotbal a statului Togo se
deplasa în Angola, pentru Cupa Africii pe Națiuni.

Potrivit unuia dintre coechipierii săi, Thomas Dossevi (FC
Nantes), autocarul cu care naționala statului Togo se deplasa în
Angola a fost atacat cu focuri de armă la frontiera dintre Congo și
Angola. „Există doi jucători răniți. Eram la frontieră
(între Congo și enclava Cabinda, unde Togo trebuie să dispute
meciurile din Grupa B a competiției), încheiasem formalitățile. Am
fost încadrați de poliție. S-a tras puternic cu mitraliera. Toată
lumea s-a aruncat sub scaune. Poliția a ripostat. Am crezut că
suntem la război. Suntem șocați. Când am ieșit din autocar, ne-am
întrebat de ce ni s-a întâmplat nouă asta. Nu prea mai avem tragere
de inimă să jucăm la CAN. Ne gândim la colegii noștri, la jucătorii
răniți”
, a declarat Thomas Dossevi.

Serge Akakpo s-a transferat la FC Vaslui în postura de jucător
liber de contract la începutul anului 2009. Jucătorul în vârstă de
22 de ani s-a format la clubul francez AJ Auxerre, la care a fost
legitimat în perioda 2004-2008. El a evoluat la echipa a doua a
clubului francez, prinzând doar trei meciuri la prima echipă.

Akakpo s-a născut în Togo, dar a început fotbalul în Franța, el
fiind convocat, în perioada 2005-2007, în selecționatele de juniori
ale Franței. Profitând de faptul că unul dintre părinții săi este
din Benin, Akakpo a avut posibilitatea să joace și pentru această
țară, însă doar o partidă, în 2008, și aceea în reprezentativa B.
În același an, Akakpo s-a hotărât să reprezinte țara natală, iar
până la CAN a adunat 10 jocuri pentru Togo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele