Încă doi ani în Bahrain! Florin Motroc a semnat prelungirea cu East Riffa, după ce a petrecut clipe grele în spital din cauza Covid-19 | EXCLUSIV

Daniel Nazare
Încă doi ani în Bahrain! Florin Motroc a semnat prelungirea cu East Riffa, după ce a petrecut clipe grele în spital din cauza Covid-19 | EXCLUSIV

Florin Motroc este unul dintre cei mai importanți antrenori români din zona Golfului, iar din octombrie 2020 este plecat din nou în acea zonă. Antrenează East Riffa Club, rivala echipei cu care a luat titlul în 2014, Al-Riffa.

Fostul jucător al Rapidului tocmai a semnat prelungirea contractului cu East Riffa, locul 2 din campionatul din Bahrain.

Florin Motroc a suferit și el de coronavirus, fiind spitalizat ]n urmă cu câteva săptămâni. Acum totul e sub control și acesta se simte bine, revenind la antrenamentele și jocurile echipei sale

Încă doi ani în Bahrain! Florin Motroc a semnat prelungirea cu East Riffa, după ce a petrecut clipe grele în spital din cauza Covid-19

„Am prelungit cu doi ani. M-au chemat cei doi șeici, care au vârste până în 30 de ani, au venit de curând la conducerea clubului East Riffa. Obiectivul este crearea unei echipe puternice, să schimbe complet mentalitatea actuală. Aceea de a nu mai fi o echipă fără ambiții foarte mari.

Am avut coronavirus, probabil am luat de la doi jucători de la echipa mea. Bine că am trecut repede peste acest moment. Am tușit continuu, m-a durut pieptul, am avut febră timp de 4 zile… Am luat un antiviral pe care l-a luat și Donald Trump. Am stat 9 zile în spital, am avut momente când aveam senzația că mă sufoc.

La primul meci după Covid-19 am condus echipa prin Zoom, ca Șumudică. Eram conduși cu 0-1 și am bătut apoi pe Malkia, după pauză, 4-2.

Ciudat e că atunci când am venit aici în octombrie 2020, erau 600 cazuri pe zi, apoi scăzuseră la 100, însă acum s-a ajuns la 900-1000. Situația e foarte delicată”, a declarat Florin Motroc pentru ProSport.

Florin Motroc a luat titlul în Bahrain în 2014

Produsul Giuleștiului, unde tatăl său a făcut istorie pentru Rapid, a antrenat în 6 țări din Golf în ultimii 8 ani: Kuweit, Bahrain, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Oman și Arabia Saudită. Practic, îi lipsește Qatar din CV.

În Bahrain și Iordania a luat campionatul. În 2012-13 a cucerit campionatul și Supercupa Iordaniei, în 2013-14 campionatul și Cupa Bahrainului, în 2015-16 Cupa Federației în Kuweit, în 2017 Supercupa în Oman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania