Cristi Chivu a reușit un sezon spectaculos în Serie A și cu rezultatele sale remarcabile l-a depășit și pe fostul său antrenor, Jose Mourinho.
Italienii sunt la picioarele fostului internațional român. Sub comanda sa, Inter a renăscut în noul sezon și are un avans uriaș în clasament. Românul a venit să facă uitat sezonul trecut în care Inter a ratat „la mustață” titlul și Liga Campionilor. Acum, are o ocazie mare să cucerească titlul cu multe etape înainte de final dacă continuă seria de 9 victorii consecutive.
Se pare că nimeni nu a atins performanțele lui Cristi Chivu la primul sezon pe banca „nerazzurrilor”. Românul a reușit în 26 de etape să adune 64 de puncte, performanță care nu a mai fost bifată de niciun alt antrenor.
Grație acestor rezultate, Cristi Chivu a reușit să ia fața unor legende ale clubului precum Jose Mourinho (60 de puncte în 26 de etape) sau Giovanni Invernizzi, antrenor care cucerea titlul în sezonul 1970-1971, cu 63 de puncte după 26 de etape.
Acum, tot ce mai are de făcut românul este să își treacă în cont și primele trofee ca antrenor. Este abia la a doua experiență la seniori, după câteva luni petrecute la Parma, dar are toate șansele să încheie anul în Italia cu un „scudetto”.
„Nimeni ca Cristian Chivu în primul an pe banca lui Inter. După 26 de etape, tehnicianul român a adunat 64 de puncte. Nimeni nu mai reușise asta în istoria clubului nerazzurro. O dovadă a muncii extraordinare pe care o face fostul antrenor al Parmei.”, a notat Tribuna.
Cristi Chivu a vorbit la superlativ despre elevii săi, la doar câteva zeci de minute după succesul de la Lecce, scor 2-0.
„Am 24 de jucători minunați, care încearcă să dea totul pentru obiectivul nostru. Mi-a plăcut Marcus astăzi, a alergat mult și a atacat spațiile. A făcut și curse bune, la fel ca și Frattesi. Ne antrenăm bine, încercăm să stă cu picioarele pe pământ.
Dumfries s-a pregătit cu noi în ultimele săptămâni, dar mai puțin în ultimele zile, pentru că de marți până joi am fost pe drumuri. Este oficial în lot de mâine. Calhanoglu merge si el bine si cred ca și el va fi cu grupul de luni”, a precizat fost internațional român, potrivit Tutto Mercato Web.
Pentru Inter urmează un meci de totul sau nimic cu Bodo/Glimt în Champions League. În manșa tur, norvegienii au câștigat cu scorul de 3-1 pe teren propriu.