Cum l-au numit nemții pe Ianis Stoica, fotbalist care e dorit de FC Koln

Ianis Stoica ar fi dorit de FC Koln. FOTO: 18.10.2026

Ianis Stoica (23 de ani) a intrat în atenția celor de la FC Koln, iar presa germană a început deja să îi analizeze calitățile. 

Atacantul român traversează o perioadă foarte bună la Estrela Amadora, în Portugalia, iar jurnaliștii de la Geissblog l-au descris drept un fotbalist cu un șut puternic și un stil asemănător cu cel al lui Said El Mala, unul dintre jucătorii importanți ai formației din Bundesliga.

Ianis Stoica, apreciat în presa din Germania

Nemții au remarcat în special modul în care Ianis Stoica evoluează în ofensivă. Deși poate fi utilizat și în centrul atacului, românul preferă să joace banda stângă, să intre spre interior și să finalizeze cu piciorul drept.

„Stoica are un picior drept puternic și, în mod similar lui El Mala, preferă să intre din banda stângă în careu, nefiind un jucător țintă clasic pentru centrul atacului”, au scris jurnaliștii de la Geissblog.

Fotbalistul român a atras atenția prin evoluțiile din actualul sezon. În primele opt etape ale campionatului Portugaliei, Stoica a înscris patru goluri și a oferit două pase decisive, devenind unul dintre oamenii importanți ai celor de la Estrela Amadora.

Forma bună a atacantului a atras interesul mai multor cluburi europene, iar FC Koln se numără printre echipele menționate în presa internațională. Jurnaliștii germani consideră că Ianis Stoica ar putea reprezenta o soluție utilă pentru antrenorul Rene Wagner.

Un detaliu interesant remarcat de presa germană este legătura dintre Estrela Amadora și mai multe nume importante din fotbalul european. Thomas Muller și Mats Hummels fac parte dintr-un grup de investitori implicat în clubul portughez. Din același grup fac parte și Yann Sommer și Lucas Hernandez, iar Johannes Mssmang, fost colaborator al lui Bayern Munchen, ocupă o funcție de conducere la Estrela.

„Tocmai campionii mondiali Thomas Muller și Mats Hummels ar putea ajuta acum. Clubul lor, Estrela Amadora, ar avea în rândurile sale un jucător care îi interesează, mai exact pe Ianis Stoica”, au notat germanii.

Cât ar putea costa transferul lui Ianis Stoica

Prețul cerut de Estrela Amadora reprezintă o altă problemă pentru nemți. Dacă în vară portughezii solicitau aproximativ 2,5 milioane de euro pentru atacantul român, evoluțiile din primele opt etape ar fi dus la o creștere semnificativă a pretențiilor financiare.

Conducerea lui Koln trebuie să țină cont și de posibila plecare a lui Said El Mala, fotbalist care ar putea aduce o sumă importantă în conturile clubului, mai scriu jurnaliștii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]