Ianis Hagi, o declarație cât o decizie! A hotărât ce face cu transferul de la Rangers

Răzvan Lunga
Ianis Hagi, o declarație cât o decizie! A hotărât ce face cu transferul de la Rangers
SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA, 03.01.2025

Ianis Hagi, fotbalistul lui Rangers, a hotărât ce face cu transferul său chiar după meciul cu Celtic, scor 3-0, din etapa 21.

Jucătorul român nu a stat prea mult pe gânduri și a dezvăluit ce are de gând să facă.

Ianis Hagi a luat decizia după Rangers – Celtic 3-0

Rangers a făcut instrucție cu Celtic, scor 3-0, în etapa 21 din campionatul Scoției. Gazdele au punctat prins Ianis Hagi, Propper și Danilo. Jucătorul român a fost desemnat omul meciului după ce a marcat în derby-ul cu marea rivală.

Fotbalistul lui Rangers a intrat în atenția mai multor echipe și s-a zvonit că ar fi dorit chiar de Genoa, clubul patronat de Dan Șucu. Fiul lui Gică Hagi a vorbit despre viitorul său și a spus că un lucru e cert: „Sunt mulțumit la Rangers”.

„Sunt fericit. Am realizat că uneori există lucruri pe care nu le poți controla. Am spus-o și în trecut, am ajuns să înțeleg ceea ce trebuie să fac pe teren.

Sunt foarte fericit aici, iar acest lucru cred că se poate observa pe teren, spre deosebire de sezonul trecut. Pentru mine, să fiu fericit contează cel mai mult.

În fotbal nu poți controla tot ceea ce se întâmplă, dar un lucru e cert și anume că sunt mulțumit aici la Rangers”, a spus Ianis Hagi, la o conferință de presă.

Declarația lui Ianis Hagi după ce a marcat în derby-ul cu Celtic

Ianis Hagi, care a înscris un gol din afara careului, a scos în evidență evoluția colegilor săi după meciul cu Celtic.

„Ne simțim foarte bine. Vrem să câștigăm derby-uri. Este un pas înainte pentru noi. Știm că sunt trei puncte, dar vom juca din nou în trei zile.

A fost un joc foarte bun făcut de noi. Se poate să începi foarte bine și să termini prost, dar noi am fost consecvenți. Mergem înainte, trebuie să fim consecvenți timp de 90 de minute mereu”, a spus Ianis Hagi, citat de BBC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania