Acasa » Fotbal Extern » Ghilotina e deasupra capului lui Chivu după eșecul nemeritat cu Juventus: „Riscă să fie dat afară după Sassuolo!”

Ghilotina e deasupra capului lui Chivu după eșecul nemeritat cu Juventus: „Riscă să fie dat afară după Sassuolo!”

Ghilotina e deasupra capului lui Chivu după eșecul nemeritat cu Juventus: „Riscă să fie dat afară după Sassuolo!”
FOTO: Profimedia 13 sept 2025

Cristi Chivu a bifat al doilea eșec la rând în Serie A și următorul meci cu Sassuolo ar putea fi ultimul pentru fostul internațional român.

Presiunea de pe umerii lui Cristi Chivu este uriașă, după ce a pierdut derby-ul cu Juventus. Inter a fost la un pas să dea lovitura la Torino, însă pe final de meci a mai încasat două goluri și a înregistrat un nou eșec.

Următoarele meciuri pot fi decisive pentru Chivu la Inter

Presa internațională a criticat modul în care s-a prezentat Inter în deplasarea de la Torino. Elevii lui Cristi Chivu au marcat de trei ori, dar au și încasat patru goluri, astfel că ieșirea din pasa proastă de anul trecut pare tot mai departe de a se realiza.

Cristi Chivu a preluat de la Simeone Inzaghi echipa și nu a avut parte de un mercato reușit. A ratat principalele ținte, astfel că s-a mulțumit doar cu câțiva jucători care încă nu au confirmat la prima echipă. Rezultatele românului sunt dezamăgitoare fiindcă așteptările la gruparea nerazzurilor sunt uriașe, mai ales după un sezon în care au cedat campionatul în ultimele două etape și au ajuns în finala Ligii Campionilor.

„Înfrânt pe San Siro de Udinese și apoi la Torino de Juventus, Chivu are acum câteva meciuri pentru a-și schimba rapid parcursul la Inter. În prezent, nu este oficial „pe făraș”, ținând cont de primele etape de campionat, dar meciurile cu Ajax și Sassuolo ar putea spune mai multe despre viitorul său la Milano.

Cu un meci dificil la Amsterdam în prima etapă din Liga Campionilor, Inter trebuie să câștige cu orice preț atât pentru moral, cât și pentru a salva banca lui Chivu, care ar deveni extrem de nesigură mai ales în cazul unei înfrângeri. Și, în ceea ce privește un eventual eșec cu Sassuolo în etapa a patra din Serie A, acesta ar lăsa puține dubii. Sunt chestiuni de viitor, având în vedere că meciurile încă trebuie jucate, dar cu un bilanț atât de negativ, evaluările nu ar fi deloc o surpriză.”, notează GOAL.

Reacția lui Cristi Chivu, după un nou eșec în Serie A: „Ne-a lipsit claritatea”

Antrenorul lui Inter a avut un discurs motivațional după eșecul cu Juventus. Și-ar fi dorit foarte mult o victorie în acest derby, vâzându-se clar după cum a reacționat la golul 3 al oaspeților.

„Două înfrângeri în trei meciuri? Dar uitați-vă la prestație, uitați-vă la cât de multe lucruri bune am făcut astăzi. Mergem înainte și muncim, trebuie să ștergem ce s-a întâmplat în trecut pentru a avea luciditatea și liniștea necesare să aducem rezultatele acasă. Contra lui Juventus ne-a lipsit claritatea de a înțelege că în ultimele 10 minute era nevoie de altceva.”

Pentru Inter urmează meciul din Liga Campionilor cu Ajax și duelul de pe teren propriu cu Sassuolo.