UEFA a anunțat țările care vor primi încă un loc în Europa League. Gardoș poate profita! Cum arată clasamentul „Fair-play” și pe ce loc e România

Anglia ocupă locul secund în clasamentul UEFA Fair Play, iar drept recompensă pentru poziție va trimite în Europa League încă o echipă. Anunțul a fost făcut de presa engleză în cursul zilei de vineri.

De acest lucru poate să profite echipa lui Florin Gardoș, Southampton, care se află pe locul șapte în Premier League, la patru puncte distanță de Liverpool. Trei echipe trimite Anglia direct în grupele Champions League, una în preliminariile celei mai importante competiții europene și, mai nou, trei în Europa League.

În clasamentul UEFA Fair Play, România se află pe locul 28, cu un punctaj de 7.811. Anglia are 8.146.

„Mă gândesc la locul șase în Anglia, la asta mă gândesc. Dar gândesc mult în perspectivă, la sezonul următor și îmi doresc să joc mai mult, mult mai mult decât am jucat sezonul acesta”, a declarat Gardoș într-un interviu acordat pentru ProSport, înainte de primirea veștii că va putea, chiar și de pe locul șapte, să evolueze în Europa League.

 

Iată cum arată clasamentul UEFA Fair Play pentru sezonul 2014-2015

Publicat: 08 05. 2015, 13:48
Actualizat: 08 05. 2015, 19:26