„Mergem la Liberec** să ne calificăm!”

Redactor:
Dragos Ene
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul a ținut o ședință în vestiar, transmițându-le elevilor săi să nu se gândească la ce a fost în prima manșă 

După ce N’Doye a spus la finalul derby-ului cu CFR că nu a renunțat la calificarea în grupele Europa League, ieri, a fost rândul căpitanului Gabi Tamaș să își facă public optimismul.
“Cum ne-au dat ei 2-0 aici poate reușim și noi să facem surpriză să batem cu 4-0 în deplasare. Nu prea mai avem nimic de pierdut. Mergem să jucăm, să câștigăm. Ă‚sta este fotbalul, unii câștigă, alții pierd, dar noi se pare că nu am învățat să pierdem”. Marius Niculae a avut la rândul său același discurs. „Privim cu încredere acest meci. Să sperăm că ne vom califica, cei de  la Slovan se văd probabil cu sacii în căruță și poate nu vor trata meciul cu foarte multă seriozitate. În plus, în fotbal s-au văzut nenumărate răsturnări de scor de la o manșă la alta. Ca să fac o paralelă, aduceți-vă aminte de  PSG cu Steaua.”, a comentat la rândul său cel poreclit „Săgeată”. Mai mult, Dario Bonetti a ținut ieri un discurs prin care le-a transmis jucătorilor să trateze meciul ca unul care începe de la 0-0. După conferința de presă, antrenorul a vorbit în aceeași limbă ca și fotbaliștii săi. „ Calificarea nu este pierdută. Luptăm!”, le-a transmis acesta într-un discurs ținut în vestiar. Surse autorizate susțin că, după victoria din meciul cu CFR, atmosfera din vestairul „câinilor” s-a schimbat în bine: „Toată lumea zâmbește, nu mai suntem apăsați. Bine că am scăpat doar cu trei etape de suspendare, așa abordăm altfel meciul cu Slovan!”.

Au nevoie de patru goluri diferență!

În urma deciziei Comisiei de Disciplină, victorie cu 3-0 în favoarea cehilor,  pentru a obține calificarea în Europa League, elevii lui Bonetti au nevoie de o victorie la o diferență de patru goluri. De ce? Este vorba de o regulă a celor de la UEFA pentru meciurile pierdute la masa verde. În aceste condiții, dacă la finalul partidei, „câinii” vor conduce la o diferență de trei goluri, Slovan se va califica, iar dacă scorul va fi 3-0 pentru Dinamo nu se vor mai disputa prelungiri, gazdele mergând mai departe.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-a promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz