Mai jos de atât nu se poate pentru Radu Drăgușin. Cum a fost numit de fanii lui Spurs

Gigi Grigorescu
Mai jos de atât nu se poate pentru Radu Drăgușin. Cum a fost numit de fanii lui Spurs
Foto: Tottenham, facebook

Internaționalul român Radu Drăgușin a fost criticat dur de fanii lui Tottenham, după prestația pe care a avut-o cu Galatasaray, în Europa League.

Tottenham a fost învinsă, în deplasare, de Galatasaray, cu 2-3, în meciul care a contat pentru etapa a patra din faza principală a Europa League

Cum l-au poreclit fanii lui Tottenham pe Radu Drgăușin, după meciul cu Galatasaray

Ange Postecoglou, managerul grupării londoneze, l-a folosit titular pe fundașul român Radu Drăgușin, care a greșit decisiv la ultimele două reușite ale gazdelor. În minutul 31 el a pierdut mingea în propria jumătate de teren, iar Osimhen i-a adus în avantaj pe cei de la Galatasaray.

Ulterior, internaționalul român l-a scăpat din marcaj pe atacantul nigerian, iar acesta a dus scorul la 3-1.

Fanii lui Tottenham şi-au exprimat nemulţumirile pe rețelele de socializare. Unii l-au atacat pe impresarul jucătorului, Florin Manea, iar alții au scris despre „tricolor” că este „Vlad Chiricheş 2”.

Acesta din urmă a ajuns la Tottenham în vara lui 2013, în schimbul a 9,5 milioane de euro, de la Tottenham, iar după două sezoane a plecat la Napoli, pentru 7 milioane de euro.

Tottenham este pe locul 7 în Europa League, chiar deasupra lui FCSB

Nici presa engleză nu a avut milă de Radu Drăgușin, considerat cel mai slab fundaș central dintre toți cei care au evoluat în actuala ediție din Europa League.

„Radu Drăgușin a avut cea mai rea noapte din cariera lui la Tottenham. Prestația sa a determinat presa să fie atât de vocală după meci, deoarece a fost, probabil, cel mai slab jucător din tabăra lui Tottenham. Așa că da, a fost aproape sigur cea mai proastă noapte din cariera lui Drăgușin la echipă, ceea ce spune multe, având în vedere unele dintre prestațiile sale în tricoul Lilywhite.

Prestația pe care a avut-o împotriva lui Galatasaray i-a determinat pe fani să îi implore pe cei din departamentul medical pentru a grăbi refacerea lui Micky van de Ven și Cristian Romero.

S-a chinuit să găsească un coechipier de fiecare dată când mingea a ajuns la el. S-a dovedit a fi un fundaș de top, dar cu siguranță și-a săpat singur o groapă care va avea un impact major asupra viitoarelor jocuri”, au încheiat jurnaliștii de la TheSpurs.news.

Aflată pe locul 7 în clasament, chiar înaintea celor de la FCSB, echipa londoneză are un program dificil în continuare. Pe 28 noiembrie primește replica lui AS Roma de la ora 22:00, pe 12 decembrie joacă în deplasare cu Rangers tot de la 22:00, pe 23 ianuarie merge în Germania pentru meciul cu Hoffenheim de la ora 19:45, iar pe 30 ianuarie evoluează în fața propriilor suporteri, cu Elfsborg, de la 22:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania