Hațegan și brigada lui, făcuți praf după Lazio – Salzburg. Cel mai bun arbitru român, notat cu 4 într-o seară plină cu evenimente. Ce i se reproșează: „Hațegan-șoc! A pierdut controlul”

Hațegan și brigada lui, făcuți praf după Lazio - Salzburg. Cel mai bun arbitru român, notat cu 4 într-o seară plină cu evenimente. Ce i se reproșează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazio a învins-o pe Salzburg cu 4-2 în turul sferturilor de finală ale Europa League, dar Ovidiu Hațegan (37 de ani) nu a scăpat de furia presei italiene și a lui Simone Inzaghi.

La puțin timp după ce a aflat că nu se află pe lista arbitrilor FIFA pentru Cupa Mondială din Rusia, Hațegan a primit un vot de încredere și a fost trimis pe Olimpico din Roma, la meciul Lazio – Salzburg, unul dintre cele mai interesante din sferturile de finală ale Europa League. Iar cele 90 de minute au fost unele pline pentru centralul din Arad, care nu a scăpat, nici de această dată, de probleme.

Prima fază care i-a scos din minți pe italieni s-a petrecut în minutul 27, când Basta l-a lovit pe Dabbur și Hațegan a arătat penalty. Dar doar la recomandarea lui Sebastian Colțescu, arbitrul adițional, și la 12 secunde de la momentul în care lăsase jocul liber. Evident, decizia a atras proteste atât de la Simone Inzaghi, la pauză, cât și din partea presei italiene. Pentru Gazzetta dello Sport, a fost unul dintre motivele pentru care Hațegan a primit doar nota 4: „Penalty foarte generos” sau „nu a fost penalty” au fost opiniile jurnaliștilor italieni.

Până la pauză, Lazio a cerut de trei ori penalty, dar Hațegan a închis de fiecare dată ochii. Dacă acțiuniloe din minutul 32, când De Vrij cade de lângă Ramalho, și 45+1, când același Ramalho îl oprește pe Luis Alberto, nu erau de penalty, problemele apar la un moment petrecut în minutul 33. Haidara îl ține în careu pe Immobile, goleadorul roman cade, dar Hațegan e impasibil: „Penalty mult mai clar decât cel pe care l-a dat”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport.

Dacă Hațegan a primit nota 4, nici ceilalți componenți ai brigăzii nu s-au descurcat mai bine. Istvan Kovacs s-a ales și el cu nota 4, pentru că nu a semnalizat faultul lui Haidara la Immobile, Colțescu a primit tot 4, iar tușierul Sebastian Gheorghe a primit 5. Singurul cu 6 a fost Octavian Șovre, al doilea asistent.

Iar concluzia serii a fost trasă de Corriere dello Sport: „Lazio a prins un arbitru total neadecvat. Hațegan șoc: acordă un penalty cu generozitatea unui binevoitor și refuză unul evident la Immobile și altul posibil la De Vrij. A pierdut total controlul”, au scris italienii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model Playboy
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen