Joi seară, de la ora 21:00, FCSB o va întâlni pe Drita la Priștina, în manșa secundă a dublei din turul trei preliminar al UEFA Europa League, iar Meme Stoica (60 de ani) a dat vestea pe care niciun fan al roș-albaștrilor nu dorea să o audă.
Campioana României se va deplasa în Kosovo fără Risto Radunovic (33), stâlpul din flancul stâng al defensivei care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în cele opt partide disputate în sezonul 2025-2026.
În stilul caracteristic, Gigi Becali a făcut deja echipa pentru returul Drita – FCSB și a mărturisit că are o dilemă pentru flancul stâng al defensivei, deoarece nu știa dacă Risto Radunovic va fi apt sau nu.
Internaționalul muntenegrean este opțiunea numărul unu pentru postul de apărător stânga, însă ultimul buletin medical de la FCSB a indicat o problemă în cazul său. Pe scurt, Risto Radunovic suferă de pubalgie, o afecțiune supărătoare care de multe ori nu poate fi tratată nici măcar printr-o intervenție chirurgicală.
Ultima oară, Gigi Becali sugera că Risto Radunovic încă ar putea reveni în timp util pentru meciul cu Drita, însă mai recent, Meme Stoica a închis definitiv subiectul. Muntenegreanul nu va face deplasarea cu echipa la Priștina și, mai alarmant decât atât, în acest moment nu se știe care fi durata absenței sale de pe gazon:
Radunovic nu face deplasarea. Pubalgie. Se poate antrena, face orice, dar nu poate lovi mingea tare, la pasa lungă… Nu poţi juca aşa, iar acolo e meci de luptă, n-ai cum să te duci doar cu jucători de experienţă, iar dacă trebuie să dai minge lungă ce faci? Durerile sunt atroce. El are pubalgie. Durata nu se ştie, Sorin Ghionea şi Narcis Răducan mi-au zis că într-o zi te trezeşti bine, deodată le-a trecut”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
În continuare, Meme Stoica a reamintit și celelalte două vești negative, anume absențele lui Denis Alibec și Ionuț Cercel. Totuși, cel din urmă menționat nu este pe lista UEFA, astfel că nu putea ajuta la Priștina.
Și, în cele din urmă, managerul general al roș-albaștrilor a prezentat și o veste pozitivă. Darius Olaru era și el incert pentru returul cu Drita, cu șanse mai mari de a fi indisponibil, după cum a sugerat Gigi Becali, care era deja pregătit să îl arunce în luptă pe Edjouma, însă Meme a transmis:
Alibec este indisponibil. Şi Cercel e accidentat. Olaru este ok, perfect, din punct de vedere medical”, a completat Mihai Stoica, potrivit sursei menționate mai sus.