„Diferență de motivație”

CFR a părăsit Europa League pe ușa din dos. Clujenii au fost învinși și de singura echipă contra căreia obținuse puncte în grupa K și vor termina pe locul 4 indiferent de rezultatele din ultima etapă. Tehnicianul italian al echipei din Gruia crede că CFR a pierdut deoarece jucătorii n-au fost suficient de determinați. "Am avut ocazii la început, dar, după ce am primit al doilea gol, meciul a fost terminat. A fost o diferență de motivație între cele două echipe. Poate nu am fost așa bine organizați. Am forțat jucând cu doi atacanți", a spus Andrea Mandorlini. Stale Solbakken, antrenorul danezilor, era convins că formația sa va face un joc superior celui de la Cluj, deoarece atunci forma pe care o traversa echipa era una slabă. "Am făcut o primă repriză bună, în care am dominat, am pasat rapid și ne-am creat ocazii. În meciul de la Cluj treceam printr-o perioadă proastă", a spus tehnicianul lui FC Copenhaga.
"Diferență de motivație"

CFR a părăsit Europa League pe ușa din dos. Clujenii au fost
învinși și de singura echipă contra căreia obținuse puncte în grupa
K și vor termina pe locul 4 indiferent de rezultatele din ultima
etapă. Tehnicianul italian al echipei din Gruia crede că CFR a
pierdut deoarece jucătorii n-au fost suficient de determinați.

Am avut ocazii la început, dar, după ce am primit al
doilea gol, meciul a fost terminat. A fost o diferență de motivație
între cele două echipe. Poate nu am fost așa bine organizați. Am
forțat jucând cu doi atacanți
„, a spus Andrea
Mandorlini.

Stale Solbakken, antrenorul danezilor, era convins că formația sa
va face un joc superior celui de la Cluj, deoarece atunci forma pe
care o traversa echipa era una slabă.

Am făcut o primă repriză bună, în care am dominat, am
pasat rapid și ne-am creat ocazii. În meciul de la Cluj treceam
printr-o perioadă proastă
„, a spus tehnicianul lui FC
Copenhaga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]