Ciprian Marica va sta cu ochii pe meciul dintre Dinamo Zagreb și FCSB, din faza principală a UEFA Europa League și a făcut o postare virală cu doar câteva ore înainte de startul partidei din Croația.
Fostul atacant al echipei naționale a României a precizat că va susține echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, întrucât fotbalul românesc „are nevoie de o calificare”.
Dinamo Zagreb și FCSB se întâlnesc joi, 22 ianuarie 2026, în etapa cu numărul șapte a fazei principale din UEFA Europa League, într-o partidă care se va disputa în Croația, începând cu ora 22:00.
Ciprian Marica va sta cu ochii pe această dispută și a publicat chiar și un mesaj special, pe contul personal de Facebook, cu puțin timp înainte de startul partidei. Fostul atacant al echipei naționale a României a precizat că îi va susține pe „roș-abaștri”, întrucât este de părere că fotbalul românesc are nevoie de calificarea celor de la FCSB în următoarea fază a competiției.
În șase etape disputate în faza principală din UEFA Europa League, FCSB a acumulat doar șase puncte. Astfel, înaintea meciului cu Dinamo Zagreb, echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii ocupă doar poziția a 27-a a clasamentului, cu două victorii și patru înfrângeri.
În aceste condiții, campioana României are nevoie de un rezultat pozitiv, pentru a mai putea spera la calificarea în faza următoare a competiției. În ultima etapă din faza principală, „roș-albaștrii” vor da piept cu turcii de la Fenerbahce, pe teren propriu.