Roger Federer, mesaj superb de la Wimbledon pentru naționala Elveției, după ce meciul cu Franța de la EURO 2020!

Daniel Nazare
Roger Federer, mesaj superb de la Wimbledon pentru naționala Elveției, după ce meciul cu Franța de la EURO 2020!

Roger Federer a fost fanul naționalei Elveției la acest turneu final, iar rezultatul de luni seara de la București l-a bucurat teribil, scriind mai multe mesaje de bucurie pe Instagram.

Aflat la Londra, acolo unde participă la Wimbledon, Federer a postat două imagini la puțin timp după încheierea partidei de pe Arena Națională.

Campioana mondială Franţa a fost eliminată de Elveţia, cu 5-4, la loviturile de departajare, luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în optimile de finală ale EURO 2020 la fotbal, într-un meci în care scorul a fost 3-3 (1-0) după prelungiri.

Roger Federer, mesaj superb de la Wimbledon pentru naționala helvetă! „Mega fight guys”

Franţa a pierdut un meci pe care l-a avut în mână şi l-a scăpat în ultimele minute ale timpului regulamentar.

Sportivul de 40 de ani s-a arătat încântat de duelul din optimi, de spiritul de sacrificiu arătat de conaționalii săi și de o calificare impresionantă în sferturile Euro 2020.

Elveţia a condus cu 1-0, dar Franţa a întors scorul şi a avut 3-1 până în min. 80, dar Nati a reuşit egalarea (3-3) şi s-a impus la loviturile de departajare, unde singurul care a ratat a fost starul Mbappe.

„Ce luptă grozavă, băieți”, a fost concluzia mesajului elvețianului pentru formația antrenată de Vladimir Petkovici.

 

Djokovici – Federer, posibilă finală la Wimbledon?

 

Sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer se vor evita până la o ipotetică finală în turneul de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri la All England Club.

Cele două vedete ale circuitului masculin de tenis au disputat finala ultimei ediţii de la Wimbledon, desfăşurată în 2019, la care Djokovic a cucerit al cincilea său trofeu pe iarba londoneză, după un meci câştigat în cinci seturi în faţa lui Federer: 7-6 (7/5), 1-6, 7-6 (7/4), 4-6, 13-12 (7/3).

Djokovic, care speră să egaleze recordul de 20 de trofee de Grand Slam, deţinut de Federer împreună cu spaniolul Rafael Nadal (care a declarat forfait pentru ediţia din acest an), îl va avea ca adversar în primul tur pe britanicul Jack Draper, finalist în 2018 la juniori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania