E gata transferul! Denis Drăguș a fost prezentat oficial la noul său club din Superlig

Sebastian Cristian
E gata transferul! Denis Drăguș a fost prezentat oficial la noul său club din Superlig
Foto: Instagram @Eyupspor

Denis Drăguș a a fost prezentat oficial la noul său club din Turcia, după ce a reușit în sfârșit să se despartă de Trabzonspor, formație la care nu s-a adaptat.

După un sezon nereușit, atacantul echipei naționale a României a fost transferat de Eyupspor, club alături de care speră să aibă performanțe notabile.

Denis Drăguș a fost prezentat oficial la noul său club! Atacantul naționalei a plecat în sfârșit de la Trabzonspor

Noua echipă a lui Denis Drăguș a terminat sezonul precedent din Turcia pe locul 6, chiar în fața celor de la Trabzonspor, care au încheiat pe poziția a șaptea.

Așadar, mutarea poate fi considerată un pas înainte pentru Drăguș, mai ales că acesta nu a reușit să se adapteze la fosta sa formație. După un sezon senzațional la Gaziantep, acolo unde s-a făcut cu adevărat mare în fotbalul din Turcia, pentru vârful de atac a urmat sezonul la Trabzon.

Aici însă, în 26 de meciuri, a reușit să marcheze doar de 3 ori, iar conducătorii clubului deja nu mai aveau încredere în serviciile românului. Rămâne de văzut dacă transferul la Eyupspor va fi unul de succes pentru atacantul naționalei și aceasta va fi echipa la care va străluci din nou în Superlig.

„Sunt foarte bucuros că am semnat cu Eyupspor. Interesul arătat şi efortul depus pentru a se realiza acest transfer au jucat un rol important pentru ca eu să ajung aici.

Eyupspor e o echipă puternică. În această nouă etapă din cariera mea, vreau să lupt pentru ca echipa să aibă succes şi să obţinem multe victorii împreună”, a declarat Denis Drăguş, la prezentarea oficială la Eyupspor.

„Eyupspor l-a transferat pe experimentatul atacant român, Denis Drăguş”, se arată pe paginile oficiale de socializare ale clubului Eyupspor.

  • 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

Denis Drăguș nu s-a adaptat la Trabzonspor! Atacantul a fost transferat cu mare entuziasm, dar schimbă clubul după numai un sezon

Transferat cu mare entuziasm la Trabzonspor în 2024, Denis Drăguș nu s-a adaptat din păcate, reușind să înscrie doar 3 goluri în 26 de meciuri.

Ca o comparație, cu un sezon în urmă, tot în Turcia, atacantul naționalei României a îmbrăcat tricoul celor de la Gaziantep în 35 de meciuri și a înscris de 15 ori, devenind un nume important pe prima scenă a fotbalului din Turcia.

Mutarea la Eyupspor nu poate fi considerată o problemă pentru cariera lui Drăguș, ba dimpotrivă. Va încasa un salariu uriaș, de peste 1 milion de euro pe an și va avea oportunitatea de a se lupta pentru primele 10 poziții în prima ligă din din Turcia.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania