Acasa » Diverse » „Unde să joci, mă, tu, grasule?”. Cum îşi lua Adi Mutu palma când era junior şi le spunea colegilor că el va juca în Italia

„Unde să joci, mă, tu, grasule?”. Cum îşi lua Adi Mutu palma când era junior şi le spunea colegilor că el va juca în Italia

Cristian Hitruc
16 sept. 2025, 23:26, Diverse
„Unde să joci, mă, tu, grasule?”. Cum îşi lua Adi Mutu palma când era junior şi le spunea colegilor că el va juca în Italia
SURSĂ: Profimediaimages 16.09.2025

Dani Coman și-a amintit recent de perioada în care Adrian Mutu era doar un tânăr care visa să își construiască o carieră impresionantă în fotbal și a povestit cum „Briliantul” era ironizat de colegii de vestiar.

Fostul portar a dezvăluit că Adrian Mutu obișnuia să se antreneze la capacitate maximă și că își dorea să ajungă să joace în Italia, chiar dacă colegii obișnuiau să râdă de el să îl descurajeze.

Adrian Mutu, ironizat de colegii de vestiar

Adrian Mutu a fost, încă de la vârste fragede, un fotbalist extrem de ambițios, care dădea totul la antrenamente, spune Dani Coman. Fostul portar și-a amintit de perioada în care „Briliantul” încerca să își construiască o carieră impresionantă, chiar dacă era ironizat frecvent de către colegii de vestiar.

Acesta a povestit că fostul mare fotbalist al României le spunea colegilor că va ajunge să joace în Italia, iar aceste afirmații stârneau diverse reacții în rândul celorlalți fotbaliști, care îi mai dădeau și palme în momentul în care îl auzeau.

„La Mutu, orice antrenament era ca un meci oficial. Eu, în zece ani de zile, nu l-am văzut pe Mutu să facă trei antrenamente la 90% din potențial. La el, toate antrenamentele erau la 100%. Era mic, gras, cu un păr mare și rămânea după fiecare antrenament, câte o oră pe teren. Își punea tricouri la vinclu și bătea lovituri libere. Tot timpul ne spunea: «Eu o să ajung în Italia, o să joc în Italia». Îți dai seama ce palme își lua. «Unde să joci tu, mă, grasule?”, a povestit Dani Coman, conform iAMsport.ro.

Adrian Mutu a reușit să îl construiască un CV impresionant

Adrian Mutu s-a ținut de cuvânt și a reușit să își construiască o carieră impresionantă, evoluând în cele mai importante campionate din Europa, printre care se numără și Serie A.

Acesta a început fotbalul la FC Argeș, după care a făcut pasul la Dinamo București. După doar un an, „Briliantul” ajungea acolo unde și-a dorit, în Italia, și semna un contract cu Inter Milano.

Parma, Hellas Verona, Chelsea, Livorno, Juventus Torino, Fiorentina, Ajaccio, Cesena și FC Pune City sunt celelalte echipe din străinătate pentru care Adrian Mutu a mai evoluat.

Înainte de a se retrage din activitate, în 2016, acesta a revenit în Superliga României și a evoluat pentru Petrolul Ploiești și ASA Târgu Mureș.