Daniel Isăilă se bucură că a fost dat afară de la Al Hazm. „Chiar îmi doream să se termine aventura asta!” Ce spune despre pandemia de coronavirus

  • Publicat:
Daniel Isăilă se bucură că a fost dat afară de la Al Hazm. „Chiar îmi doream să se termine aventura asta!” Ce spune despre pandemia de coronavirus

Daniel Isăilă, fostul selecționer al echipei naționale a României U21, a fost dat afară de la Al Hazm la finalul lunii ianuarie, dar acesta este fericit că s-a terminat aventura sa în Arabia Saudită și a explicat de ce.

Daniel Isăilă se bucură că a plecat de la Al Hazm

Antrenorul român își dorerea să își petreacă cât mai mult timp alături de familia sa, lucru imposibil în perioada în care o pregătea pe Al Hazm. Mai mult, Daniel Isăilă a dezvăluit și ce face în plină pandemie de coronavirus.

„Chiar îmi doream să se termine aventura în Arabia Saudită, nu mai puteam sta departe de casă. Din păcate a venit această problemă, cu virusul, și trebuie să ne conformăm, să stăm în casă. Văd partea plină a paharului, mă bucur de timpul cu fetele mele, cu familia. Ajunsesem la limita asta, la capătul răbdării atâta timp departe de țară”, a spus Daniel Isăilă, conform gsp.

”Am avut mai multe rezultate bune sezonul acesta, când cei de acolo parcă nu mai aveau răbdare. Cu bani puțini, cu jucători modești, am reușit rezultate remarcabile cu echipe bune ca Al Hilal, Al Ahli, Al Nassr și Ittihad. Au venit de curând Karim Yoda, cu care lucrasem la Astra, plus Jonathan Cafú și Carlos Strandberg. N-am apucat să joc cu ei pentru că a intervenit schimbarea. Clubul fiind mic, nu s-a investit prea mult până acum. Dar asta e”, a spus Daniel Isăilă.

Întrebat dacă își dorea să ia o vacanță după experiența din Arabia Saudită, Daniel Isăilă a declarat. ”Așa e. Voiam acasă, fără să fiu ipocrit”, a spus fostul slecționer al României U21. Mai mult, acesta a comentat și despre perioada petrecută la Al Hazm, echipă de la care a plecat pe 31 ianuarie 2020.

”Uite, eu am câștigat meciurile cu echipele mari, poți verifica. Ei nu înțeleg bine unele lucruri. Care e strategia când joci cu echipe mai bune, cu jucători mai de calitate. Că în spate e o strategie bine pusă la punct. Să joci numai pe tranziție pozitivă, cum am făcut noi cu acele echipe. Uite, gândește-te ce s-ar fi întâmplat cu CFR dacă ar fi ieșit la joc cu Sevilla? Pentru că noi asta abordam, exact strategia pe care a avut-o CFR, să compensăm diferența de valoare. Contraexemplul este FCSB – Lazio, după ce FCSB câștigase aici, 1-0, s-a dus acolo și a jucat cu pressing sus, au ieșit la joc. Și știm bine rezultatul de la Roma.”

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
La ce vârstă și cu cine și-a pierdut inocența Theo Rose! Surpriză: Bărbatul care a făcut-o femeie nu e Alex Leonte
La ce vârstă și cu cine și-a pierdut inocența Theo Rose! Surpriză: Bărbatul care a făcut-o femeie nu e Alex…
Argentina „tremură“: Explicația prăbușirii de la Mondiale, oferită de un jurnalist uriaș EXCLUSIV
Argentina „tremură“: Explicația prăbușirii de la Mondiale, oferită de un jurnalist uriaș EXCLUSIV
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în care a înscris împotriva „diavolilor”
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în…
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Aparatul din casă care consumă cât 300 de becuri economice. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în 3 ore
Aparatul din casă care consumă cât 300 de becuri economice. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în 3 ore
Veste cumplită pentru SIMONA HALEP! Anunț pentru toata România. Nimeni nu se aștepta
Veste cumplită pentru SIMONA HALEP! Anunț pentru toata România. Nimeni nu se aștepta
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Care sunt cele mai bune cinci forțe speciale de intervenții din lume, exceptându-i pe americani | FOTO, VIDEO
Care sunt cele mai bune cinci forțe speciale de intervenții din lume, exceptându-i pe americani | FOTO, VIDEO
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!