Cine poate veni în locul lui Michael Carrick la Manchester United

Florentin Dincă
Michael Carrick are zilele numarate la Manchester United. Foto: Mediafax Foto

Rușinea trăită în Italia, 1-4 în fața lui Como în UEFA Champions League, se pare că îi va fi fatală antrenorului Michael Carrick (45 de ani).

Șefii „diavolilor” ar fi decis să-l înlocuiască pe tehnicianul venit ca interimar la începutul acestui an, trei nume fiind deja vehiculate pentru a prelua banca grupării de pe „Old Trafford”.

Julian Nagelsmann (39 de ani), Antonio Conte (57 de ani) și Fabian Hurzeler (33 de ani) se află pe lista scurtă a conducerii clubului britanic, ce trece printr-o criză acută de rezultate în acest început de sezon.

Țintele șefilor lui Manchester United pentru înlocuirea lui Michael Carrick

Umilința suferită în Liga Campionilor a fost picătura care a umplut paharul răbdării în birourile șefilor lui Manchester United. Aceștia vor să-l dea afară pe tehnicianul Michael Carrick și au întocmit deja lista cu posibilii înlocuitori, scrie presa engleză.

Julian Nagelsmann, fost antrenor la RB Leipzig și Bayern Munchen, e liber de contract după ce a pregătit ultima dată naționala Germaniei.

Chiar dacă est încă foarte tânăr, Nagelsmann are deja o experiență bogată în antrenorat, după mandatele de la Hoffenheim (2016 – 2019), RB Leipzig (2019 – 2021) și Bayern Munchen (2021 – 2023).

La rândul său, Antonio Conte, ex-Napoli, ar fi interesat să revină în Premier League, după ce le-a pregătit în trecut pe Chelsea și Tottenham. Plecat în vară de pe banca npoletanilor, Conte voia să ia o pauză de la antrenorat, însă o ofertă de la United l-ar determina să-și schimbe planurile.

Ultimul, dar poate nu cel din urmă, este Fabian Hurzeler, cel care a impresionat cu rezultatele din acest sezon pe banca lui Brighton.

Foto: Mediafax Foto

Ce a spus antrenorul „diavolilor” după dezastrul din UCL. „Întreaga mea viață se învârte în jurul acestui post”

La finalul meciului cu Como, Michael Carrick și-a atacat jucătorii, nu pe toți, pentru modul cum au evoluat și le cere scuze fanilor pentru prestația jalnică din Champions League.

Se consideră responsabil pentru rezultatele slabe din acest început de sezon, însă asigură că dă totul în continuare pentru United și că întreaga sa viață se învârte în jurul acestui post.

„Uneori pierdem, uneori câștigăm. Dar cum ne-am comportat astăzi, nu spun de toți, ci doar de unii, a fost inacceptabil. Și vreau să le spun fanilor că ne pare rău pentru ei. N-a fost vorba doar de scor, dacă sunt complet sincer.

A fost maniera în care am jucat, în care ne-am comportat. Asta a fost greu de urmărit pentru mine. E vorba de responsabilitatea care vine odată cu acest tricou.

Sunt responsabil în fața clubului și suporterilor. Dau tot ce am mai bun și îmi pasă. Întreaga mea viață se învârte în jurul acestui post. Efectiv dau tot ce am mai bun”, a declarat Michael Carrick.

Manchester United are un nou sezon de coșmar în Premier League. După 7 etape din actuala stagiune, „diavolii” sunt abia pe locul 13 în clasament, cu doar șapte puncte acumulate, golaveraj 10-10.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]