Șefii de la Tottenham au intrat în lupta pentru semnătura fundașului central de 30.000.000 de euro de la echipa lui Dan Șucu.
Genoa se pregătește să se despartă de unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut. Koni de Winter este în vizorul mai multor echipe de top din Europa. Presa internațională anunță că Tottenham e interesată de serviciile internaționalului belgian, cotat la 30 de milioane de euro, pentru a-l înlocui pe Cristian Romero.
Radu Drăgușin ar putea avea un nou rival pe post chiar de la Genoa, echipa care l-a cedat pe român londonezilor la începutul anului trecut. Internaționalul român e accidentat de mai bine de cinci luni, iar Tottenham nu vrea să mai riște și caută întăriri în defensivă, mai ales că internaționalul argentinian, Cristian Romero, este la un pas de plecarea la Atletico Madrid.
Fundașul central, urmărit și de echipa lui Cristi Chivu, a fost format la academia Juventus, dar nu a evoluat decât de două ori pentru echipa de seniori. A mai fost împrumutat la Empoli, înainte de mutarea definitivă la Genoa. De Winter a debutat în naționala Belgiei și a bifat 26 de meciuri sezonul trecut.
Tottenham a trebuit să își mute atenția spre fundașul de top al genovezilor, după ce Jarrad Branthwaite a decis să își prelungească înțelegerea cu Everton. Era principala țintă a lui Thomas Frank înainte de startul noului sezon. Tottenham a oficializat mutarea lui Kevin Danso, împrumutat sezonul trecut de la Lens și pe cea a lui Mathys Tel, de la Bayern Munchen. În apărare, a mai sosit Luka Vuskovic, însă Thomas Frank caută un fundaș central care poate face față cu brio în locul lui Cristian Romero.
Radu Drăgușin e aproape să scape de un rival pe post la Tottenham. Internaționalul român încă se recuperează după o accidentare gravă suferită chiar în momentul în care devenise titular la gruparea londoneză. Jucătorul pe care l-a înlocuit în primul 11, la finalul anului trecut, e pe cale să realizeze o mutare de top la Atletico Madrid.
Diego Simeone insistă pentru venirea lui Cristian Romero în capitala Spaniei și șefii clubului și-au mărit oferta la aproximativ 55 de milioane de euro, dar care ar putea ajunge la 70 de milioane de euro în funcție de anumiți termeni din contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER