Cum s-a descurcat Ianis Hagi la primul meci ca titular pentru Alanyaspor

Răzvan Lunga
Cum s-a descurcat Ianis Hagi la primul meci ca titular pentru Alanyaspor
Sursă foto: Profimedia, 21.09.2025

Ianis Hagi, fostul jucător de la Glasgow Rangers, a jucat primul său meci ca titular la Alanyaspor.

Fotbalistul român a fost titularizat în partida cu İstanbul Başakşehir și a fost notat cu 6.7 pentru evoluția sa.

Nota primită de Ianis Hagi după İstanbul Başakşehir – Alanyaspor 1-1

Ianis Hagi a fost în premieră titular la Alanyaspor. Fotbalistul român a jucat în meciul cu İstanbul Başakşehir din etapa 6. Golurile partidei au fost marcate de Eldor Shomurodov și Uchenna Ogundu.

Fostul jucător de la Rangers a fost înlocuit de Steve Mounie în minutul 66. Mijlocașul român a fost notat cu 6.7 pentru evoluția sa, potrivit Sofascore. De precizat că Ianis Hagi a văzut și un cartonaș galben în minutul 65.

Ce a spus Giovanni Becali despre transferul lui Ianis Hagi în Turcia

Giovanni Becali a comparat transferul lui Ianis la Alanyaspor cu cel al lui Gică Hagi la Galatasaray.

„Când l-am dus pe Gică la Istanbul s-au oprit pasagerii, cei care ieșeau sau se urcau la avion. Așa e în Turcia. Sper că și Ianis va primi la Alanya, dacă și Moruțan și Cicâldău au primit.

Alanya este un oraș liniștit, o echipă fără probleme. Este un club care te ridică. Un club de mijlocul clasamentului, unde este liniște și Ianis își poate recăpăta forma pe care a avut-o!

Îți dai seama ce relație aveam eu cu Blatter? El a fost singurul președinte UEFA care l-a făcut pe Gică (n.r. Hagi) gratis. Cu Jean Louis Dupont, avocatul care l-a făcut Bosman, după procese și procese, l-a făcut gratis, dar pentru comunitatea europeană. Noi eram extracomunitari la vremea aceea.

Blatter îl simpatiza foarte tare pe Gică Hagi. Mai ales că l-a și luat într-o comisie mai târziu, când era la Galatasaray. Erau vreo 10-15 jucători, numere 10. Blatter îl simpatiza rău, rău de tot. A venit și în România de vreo două, trei ori”, a spus Giovanni Becali, la Fanatik.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania