Acasa » Fotbal Extern » Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a debutat la Alanyaspor

Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a debutat la Alanyaspor

Ce notă a primit Ianis Hagi după ce a debutat la Alanyaspor
SURSA FOTO: x.com/Alanyaspor

Ianis Hagi, fotbalistul român de la Alanyaspor, a debutat la clubul din Turcia și a aflat deja ce notă a primit.

Fostul jucător de la Glasgow Rangers a fost notat cu 6.8 pentru evoluția sa din meciul cu Konyaspor.

Nota primită de Hagi după Konyaspor – Alanyaspor 1-2

Alanyaspor a câștigat cu Konyaspor în a 5-a etapă din campionatul Turciei. Uchenna Ogundu a deschis scorul în minutul 28 al partidei. Enis Bardhi a egalat la scurt timp după startul reprizei secunde. Golul victoriei a fost marcat de Maestro.

Ianis Hagi a fost introdus în minutul 66. Fotbalistul român a intrat în locul lui İbrahim Kaya și astfel a debutat oficial la Alanyaspor. Fostul jucător de la Rangers a fost notat cu 6.8 pentru evoluția sa, potrivit Sofascore.

Cifrele lui Ianis Hagi la debutul pentru Alanyaspor

  • 31 de minute jucate
  • 10 atingeri de balon
  • 3/5 pase precise
  • 0 șuturi pe poartă
  • 1 șut pe lângă poartă
  • 0 driblinguri încercate
  • 2/3 dueluri la sol câștigate
  • 2/3 dueluri aeriene câștigate
  • a pierdut mingea de 3 ori
  • a fost faultat de două ori

Reacția presei din Turcia după ce Ianis Hagi s-a transferat la Alanyaspor

Jurnaliștii din Turcia au reacționat după ce Ianis Hagi a semnat cu Alanyaspor și l-au catalogat ca fiind un jucător experimentat.

„Ianis Hagi, fiul legendei lui Galatasaray, Gheorghe Hagi, care a jucat ultima dată pentru Glasgow Rangers, a semnat un contract cu Alanyaspor. Alanyaspor, care a intrat în pauza internațională cu o victorie în fața lui Beșiktaș în Super Lig, a făcut furori pe piața transferurilor!

Clubul a semnat un contract pe 2 ani cu jucătorul naționalei României, iar la ceremonia de parafare a înțelegerii a participat și tatăl lui Ianis Hagi, Gheorghe Hagi. Numărul 10 din România a jucat în 130 de meciuri pentru Rangers, marcând 20 de goluri și oferind 28 de pase decisive.

Experimentatul atacant, care a jucat de 47 de ori pentru echipa națională a României, a marcat și 6 goluri pentru țara sa. Hagi, care a jucat și pentru echipe precum Fiorentina din Italia și Genk din Belgia, poate evolua și pe aripa dreaptă”, au notat turcii de la hurriyet.tr.