VIDEO Reacția scârbită a lui Cristiano Ronaldo după ce s-a întâlnit cu Gianni Infantino. Filmulețul s-a viralizat

Reacția scârbită a lui Cristiano Ronaldo după ce s-a întâlnit cu Gianni Infantino. Filmulețul s-a viralizat
Gianni Infantino, președintele FIFA. Sursa foto: Mediafax Foto

Cristiano Ronaldo (41 de ani) a ajuns în centrul atenției după apariția unui filmuleț în care se întâlnește cu Gianni Infantino, președintele FIFA. 

Imaginile au devenit rapid virale, iar fanii sunt convinși că starul portughez și-a arătat „adevăratele sentimente” prin reacția avută imediat după momentul în care a dat mâna cu oficialul elvețian.

Cum a reacționat starul portughez când l-a salutat pe Infantino

Ronaldo a fost prezent la Esports World Cup, la Paris, acolo unde a fost filmat în timp ce îl salută pe Gianni Infantino. Cei doi au schimbat câteva cuvinte, însă detaliul care a atras atenția internauților a venit după ce portughezul s-a îndepărtat.

În filmare, Ronaldo pare să afișeze o reacție ciudată, iar acesta a fost interpretată de mulți fani ca un semn de iritare sau, poate, lipsă de entuziasm. Momentul a fost preluat rapid pe rețelele de socializare, unde comentariile nu au întârziat să apară.

„Fața lui a fost neprețuită… CR7 nu părea încântat”, a scris un fan pe X. Un altul a comentat: „Limbajul corpului este mai puternic decât cuvintele”. Un al treilea a adăugat: „Uitați-vă la fața lui Cristiano… zero răbdare pentru el”.

Președintele FIFA se află sub presiune după tentativa eșuată de a vinde părți din Cupa Mondială printr-o structură separată, numită FIFA Forward Enterprises. Planul ar fi permis investitorilor să obțină o participație în cea mai importantă competiție din fotbal.

Inițiativa a atras critici puternice, iar Infantino a avut presiuni din partea tuturor oganizațiilor. UEFA ar fi condus un boicot împotriva lui, iar Federația Engleză și-ar fi pierdut încrederea în conducerea sa.

În ultimele zile, șeful FIFA a fost întrebat direct despre viitorul său și despre acuzațiile privind modul în care a gestionat situația. În Republica Dominicană, un reporter Sky Sports l-a întrebat dacă a „trădat fotbalul” și de ce nu demisionează. Infantino a evitat răspunsurile directe și a făcut o glumă despre tunsoare, spunându-i jurnalistului că are o frizură frumoasă.

Figo l-a atacat direct pe președintele FIFA

Figo a avut o reacție puternică la adresa lui Infantino, despre care a spus că trebuie să plece neapărat din organizație.

„Aș putea scrie 10.000 de cuvinte despre problemele de la FIFA. Dar soluția este de doar trei cuvinte: să plece Infantino. Am iubit fotbalul toată viața mea. Am fost fotbalist profesionist 20 de ani. Și, credeți-mă, am văzut multe golănii de-a lungul perioadei mele în fotbal.

Dar ce am văzut în ultimele zece zile este cel mai josnic, viclean și parșiv comportament egoist pe care l-am văzut vreodată. Omul care a plănuit asta, care a încercat să forțeze astfel de schimbări majore doar ca să se îmbogățească alături de prietenii săi, este o ruină a trecutului fotbalului și nu mai are ce să caute în viitorul acestui sport.

Dacă a fost o idee atât de bună, de ce nu le-ai comunicat-o membrilor înainte de finala Cupei Mondiale? Dacă a fost un plan atât de complex, de ce nu ai expus și riscurile așa cum ai făcut cu beneficiile?

Dacă schema asta tot a fost atât de bună, de ce nu ai spus și că tu te-ai fi ales cu un bonus de 30 de milioane de dolari? Dar, în final, nimic din toate astea nu s-a întâmplat, pentru că nu a fost o idee bună”, a spus Figo, în Daily Mail.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]