Reacția lui Gianni Infantino despre investigația care susține că UEFA ar fi plătit o presupusă amantă a lui

Reacția lui Gianni Infantino despre investigația care susține că UEFA ar fi plătit o presupusă amantă a lui
Sursa foto: Profimedia 08.08.2026

Gianni Infantino (56 de ani) a devenit, fără doar și poate, inamicul public numărul unu în ultima perioadă. După ce a devoalat planul de privatizare a Campionatului Mondial, presa internațională a venit cu noi informații: UEFA i-ar fi plătit o presupusă amantă, în perioada în care italo-elvețianul ocupa postul de secretar general al forului.

Nici reacția nu s-a lăsat, însă, prea mult așteptată. Acesta a negat vehement acuzațiile, dar șansele să rămână în fruntea FIFA și din 2027 par a fi minime.

Multe voci importante din lumea fotbalului l-au pus la zid în momentul în care au aflat că intenționa să înființeze o societate comercială pentru a vinde participații ale competiției mai sus menționate către investitori privați, chiar dacă între timp a renunțat la idee.

Gianni Infantino a negat că UEFA i-a plătit amanta

Între 2000 și 2016, perioadă în care a activat în cadrul UEFA, Gianni Infantino și-ar fi promovat amanta într-un post de conducere, iar ulterior, când aceasta a demisionat, să se asigure că primește compensații semnificative.

Potrivit britanicilor de la  The Telegraph, femeia ar fi încasat o sumă cu „peste șase zerouri” și i-ar fi fost suportate taxele de școlarizare pentru un program MBA (master avansat în management și afaceri), în valoare de 52.519 lire pe an.

Deși plățile au fost confirmate de un purtător de cuvânt al forului european, Infantino le-a negat categoric. Ba mai mult, le-a etichetat drept defăimătoare și a susținut că nu au existat reclamații în acest sens.

„Președintele FIFA, Gianni Infantino, neagă cu tărie acuzațiile care i se aduc. Orice insinuare de conduită inadecvată sau încălcare a statutelor și regulamentelor este defăimătoare. Niciun angajat de la UEFA și FIFA nu a depus vreodată o plângere cu privire la comportamentul domnului Infantino, deoarece nu a existat niciodată vreun incident în care să fi fost implicat”, a transmis FIFA pentru sursa citată.

Făcut praf de Luis Figo: „Cel mai josnic, viclean și parșiv comportament”

În ciuda încercărilor disperate ale lui Infantino de a-și salva postul, valul de critici nu pare să înceteze prea curând. Legendarul Luis Figo s-a dezlănțuit, la rândul său, cerându-i să plece de la FIFA.

„Aș putea scrie 10.000 de cuvinte despre problemele de la FIFA. Dar soluția este de doar trei cuvinte: să plece Infantino. Ce am văzut în ultimele zile este cel mai josnic, viclean și parșiv comportament posibil.

Omul care a plănuit asta, care a încercat să forțeze astfel de schimbări majore doar ca să se îmbogățească împreună cu prietenii săi, este o ruină a trecutului fotbalului și nu mai are ce să caute în viitorul acestui sport”, a transmis portughezul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania